Auzisem despre Cuviosul Gherontie de la maicile românce din mănăstirea noastră. În anul 2015, atunci când Cuviosul a fost pentru ultima dată la noi, în Kefalonia, am avut și eu binecuvântarea de a mă întâlni cu dânsul. Mă așteptam să-mi spună ceva. Și mi-a zis: „Trandafir de la Moldova/ Te-aș iubi, dar nu-ți știu vorba!”. Prin cuvintele „trandafir de la Moldova” mi-a demonstrat că știa de unde sunt, cunoștea locul meu natal, dar, prin cuvintele „te-aș iubi dar nu-ți știu vorba”, cu siguranță mi-a sugerat că nu reușea să comunice cu mine, deoarece eu nu îl priveam cu suficientă deschidere sau dorință de a-i asculta cuvintele de învățătură.

Când au apărut volumele cu minunile Cuviosului, o maică din țară mi-a trimis un pachet, prin alte maici, care urmau la rândul lor să îl expedieze în Grecia. În pachet erau și primele două volume cu minunile Cuviosului. Am spus maicilor să le păstreze, să le pună deoparte, că nu am timp de ele. De fapt, eu eram sceptică! La doar două săptămâni de la acest eveniment mă sună aceeași maică să îmi spună că îmi trimite un alt pachet, direct în Kefalonia, și că îmi pune și cărțile cu minunile Cuviosului, spunându-mi că nu își amintește dacă mi le-a trimis. Atunci mi-am dat seama că vrea Cuviosul neapărat să citesc aceste cărți! Așadar, imediat cum am primit pachetul am și început să citesc din aceste mărturii.

La mănăstirea noastră avem o maică, schimonahia M., care a primit ca din partea lui Dumnezeu, ca pe o binecuvântare pentru mântuire, un cancer pe care îl tratează folosind produse naturiste. În anul 2019, în urma unui examen imagistic CT, a descoperit că avea o acumulare de lichid la creier și o sinuzită sfenoidală care îi obtura vederea. Medicii i-au recomandat să facă o intervenție chirurgicală, una foarte complexă, care, pe vremea aceea, putea fi făcută în Franța sau în Turcia. Având în vedere starea precară de sănătate în care se afla, nu i se garanta că după intervenție va avea un rezultat bun, așa că a hotărât să aștepte mila lui Dumnezeu și s-a lăsat pe brațele Lui protectoare. Avea dureri foarte mari și uneori nu reușea să-și îndeplinească îndatoririle. Și, deși este un om foarte puternic de felul ei, cu credință mare, zicea doar atât: „Maica Domnului, nu mă lăsa! Maica Domnului, nu mă lăsa!”.
Cum eu citisem despre minunile Cuviosului, aflasem cum îi vindecase pe mulți oameni dându-i „cap în cap” și i-am zis: „Cuvioase, dacă ai putut atunci, poți și acum, cu cărțile acestea!”. Și am mers la maica M., am dat-o „cap în cap” cu poza Cuviosului de pe carte, dar nu înainte de a-i promite că, dacă o ajută, la primul drum în țară, plecând din București, o să merg la el la Mănăstirea Tismana. M-am gândit la obiceiul frumos pe care îl au grecii: înainte să ceri ceva de la sfinți, le faci o promisiune, cât de mică, și astfel știi sigur că ei te vor ajuta.

Am xeroxat o poză a Cuviosului, am plastifiat-o și i-am dat-o maicii M. să o țină în zona afectată. Trebuie să menționez faptul că maica M. avea încredere deplină în sfințenia Cuviosului, dar și o evlavie deosebită față de sfinții care au practicat cu atâta credință și smerenie această formă rară de asceză: nebunia pentru Hristos.
Au încetat durerile, iar poza cu chipul Cuviosului era transpirată exact în zona unde era localizată afecțiunea. La început erau picături mari, uniforme, numai în acele locuri, în rest nici părul, nici acoperământul nu erau umede. Zile în șir a ținut poza Cuviosului lipită de cap și mult lichid a curs din acel loc. Din când în când, mai avea dureri, dar slabe în intensitate.
De curând, o re-investigare imagistică a arătat retragerea lichidului în două locuri mult mai mici, nu mai este nevoie de intervenție chirurgicală pentru că și vederea i s-a îmbunătățit, cu toate că medicul îi spusese că ceea ce este afectat nu se mai poate recupera. De atunci, în fiecare zi ține acolo poza Cuviosului, căreia corect ar fi să-i spun „Icoana Cuviosului Gherontie”.

Maica Gherasima,
Kefalonia