În prima parte a perioadei în care lucram ca asistent social la Catedrala Ortodoxă din orașul nostru, Alba Iulia, mergeam împreună cu părinții mei mai devreme la serviciu, pentru a putea participa la Taina Sfântului Maslu, care se săvârşea vinerea dimineața.
Atunci îmi atrăgea atenția o persoană enigmatică pentru mine, Cuviosul Gherontie, care era blamat de unele persoane pentru comportamentul său bizar, dar apreciat de altele, care cunoșteau îndeaproape viața sa.
Faptul că toți cunoscuții săi i se adresau cu apelativul „Cuvioase” m-a determinat să deduc că avusese contact cu viața monahală. Citisem prin diferite cărți religioase că uneori sfinţii îşi ascund darurile spirituale, ca să nu fie lăudați de semeni. Modul în care Cuviosul făcea acest lucru era simularea nebuniei. Precizez că admiram smerenia cu care el îi lăsa aproape pe toți credincioșii să treacă în fața sa la închinarea la icoane, chiar dacă unii dintre ei îi dădeau prioritate. Am dorit să-l lăsăm și noi în fața noastră la închinare, dar el a refuzat.
Am avut două interacţiuni cu dânsul care mi-au rămas în suflet, legate una de cealaltă. A venit la mine în catedrală şi m-a întrebat dacă ştiu rugăciunea „Tatăl nostru”.
A doua interacţiune directă a fost într-o zi de vineri, ulterior unui maslu, când eram melancolică fiindcă mă gândeam că va veni o perioadă când voi rămâne singură, eu fiind o persoană în fotoliu rulant. Atunci am fost surprinsă să-l aud spunându-mi: „Să știi că nu vei rămâne niciodată singură!”. Rapiditatea cu care mi-a răspuns unei întrebări nepuse m-a determinat să-mi dau seama că am în față un clarvăzător, pe care aș fi vrut să-l întreb o multitudine de lucruri, dar el s-a retras cu discreția caracteristică sfinților, făcând numeroase gesturi aparent lipsite de sens, al căror scop, probabil, era să facă să dispară sentimentul de admirație, pe care-l aveam în raport cu el și până atunci.
Precizez că această profeție s-a împlinit de fiecare dată atât când aveam nevoie de colaborarea familiei mele, cât și de sprijinul altor persoane din afara acesteia, fapt care m-a convins că sfinții nu sunt doar cei evocați în sinaxare și că ei pot fi întâlniți printre cei care ne sunt sau ne-au fost contemporani, iar uneori îi putem întâlni ca pe niște personificări ale desăvârșirii, dacă avem capacitatea de a le intui harismele ascunse în spatele unor aparenţe nefavorabile.
Şi am mai înţeles că trebuie să am încredinţarea în suflet că „Tatăl nostru” este Cel care îmi poartă de grijă cu adevărat şi Cel care va avea grijă să nu rămân niciodată singură!
As.soc. dr.teol. Gabriela Mureşan,
Alba Iulia
