Era toamna anului 2022, imediat după ce am reușit machetarea volumului 5 din colecția de cărți despre Cuviosul. Primisem un semn de mulțumire și gratitudine din partea familiei părintelui Dorin, însă nu am reușit să preiau apelul.
Din păcate însă, situația în care mă aflam atunci nu era tocmai de dorit pentru nicio familie, mai ales în calitate de părinți. Fiica noastră, Ecaterina, din cauza unei probleme respiratorii, a fost internată în spital pentru câteva zile. Cum un necaz nu vine niciodată singur, situația financiară din acea perioadă a fost una precară.
Soția, internându-se alături de mezina familiei, îmi telefonează, rugându-mă să îi duc la spital un aparat pentru aerosoli, câteva medicamente și fructe. Aveam pe card nici mai mult, nici mai puțin de 23 de lei. Am reuşit să-l sun pe părintele şi i-am spus foarte pe scurt doar despre problema medicală a fetiţei noastre. M-a încurajat că va avea şi Cuviosul grijă de ea, să nu deznădăjduim, că nu ne rămâne dator pentru toate volumele pe care le-am lucrat pentru tipar până acum și pe care am promis că le voi lucra în continuare.
Încredințat de grija Cuviosului, pornesc de acasă, împreună cu băiețelul nostru, dar și cu cei 23 de lei de pe card și, în plus, cu rezervorul mașinii aproape gol. Ajung la un hipermarket, unde mă întâmpină un bătrân cu o privire pătrunzătoare, cu un chip senin, care îmi zice:
– Ioi, dragă, ajută-mă, te rog, că nu am mâncat nimic azi!
– Nu am niciun ban (şi îi arăt portofelul gol), însă am pe card ceva și vă pot cumpăra de mâncare.
– Ioi, dragă, de mâncare am nevoie, nu de bani!
Cumpărându-i alimente, am ieșit și i le-am dăruit:
– Ioi, dragă, mulțumesc!
Bucuros de fapta bună, dar năpădit de gânduri și păcate, mi-am zis: „În regulă, dar acum nu mai am nici cei 23 de lei!”. Și trebuia să cumpăr aparatul pentru aerosoli, medicamente, fructe și, cu siguranță, să și alimentez, ca să ajung la spital, unde mă așteptau soția și cea mică… „Doamne, Te rog, fie voia Ta cu noi! Dacă Tu crezi că merităm ajutor de la Tine, ajută-ne!”. Hic et nunc, tot cu o oarecare lipsă de smerenie. Terminând răfuiala, primesc un telefon de la tatăl meu. I-am spus că sunt prin oraș şi caut un aparat pentru aerosoli, că găsisem pe net unul la Media Galaxy:
– Sunt chiar la Media Galaxy! Îl cumpăr eu, zi-mi modelul.
– M-ar ajuta, ca timp, dacă poți face asta. Îți transfer banii pe card (pe care atunci nu-i aveam, logic).
– Ioi, dragă, nu e nevoie, îl cumpăr eu și îl duc!
În urechi îmi sunau parcă vorbele părintelui, cuvintele „Ioi, dragă” rostite de bătrânel, dar şi de către tatăl meu, pentru prima dată, de când mă ştiu. „Ioi, dragă!”-ul ăsta…, îmi ziceam în sinea mea. „De unde îmi sunt cunoscute vorbele astea? Aaa, era vorba Cuviosului Gherontie. Cuvioase, am citit zeci și sute de mărturii despre minunile pe care le-ai făcut, am și eu nevoie de o minune. Roagă-L pe Dumnezeu să fie milostiv cu noi!”.
Cel ce se înalță pe sine se va smeri, iar cel ce se smerește pe sine se va înălța. Cu alte cuvinte, după câteva minute, primesc un mesaj pe telefon: „Felicitări, Alin, proiectul pe care l-ai depus a fost aprobat! Ți-am virat în cont… [o sumă de bani]”.
În acea perioadă, în acea zi, în acea situație, Cuviosul m-a încredințat că „mai fericit este a da (ultimii 23 de lei) decât a lua”. Reușind să cumpăr toate cele necesare și ajungând acasă, în acea noapte am avut un vis. Am văzut chipul senin al Cuviosului, care mi-a zis: „Ioi, dragă, mulțumesc!”.
„Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut!” (Matei 25, 40)
Arhid. Alin V. Goga,
Târgu Mureş
