După prima mea vizită la mănăstire, am început să merg mai des. În discuţiile avute cu părinţii, numele Cuviosului Gherontie a apărut firesc. Fusese pe acolo şi aveau câteva amintiri lăsate în sufletul lor de trecerea lui pe acolo.

Era un frate de mănăstire care făcea anumite lucruri ieşite din comun, un fel de nebunii pentru Hristos. La un moment dat era la grajduri, care sunt la o anumită distanţă de mănăstire. A venit Cuviosul şi a spus că vrea să meargă să mănânce cireşe de la cireşul de lângă grajduri. Părinţii şi-au dat seama că s-a dus să vorbească cu acel frate, mai ales când l-au văzut cum mănâncă din cireşe: le lua, le rotea puţin prin gură şi le arunca, fără să le ia pulpa.

Altă dată, când se construia arhondaricul, unul dintre constructori i-a spus că peste 2-3 luni va termina clădirea, iar Cuviosul i-a răspuns: „Nu mai apuci să o termini!”. Aşa a fost că, într-o lună, a şi murit acel om.

F.M.R.