E mare dar smerenia. În tradiţia românească nu avem astfel de sfinţi sau nu îi ştim noi tocmai datorită smereniei lor.
Dintr-un alt punct de vedere, sfinţii, dacă te uiţi la ei cu ochi lumești, toţi sfinţii, mai mult sau mai puţin, au un fel de nebunie. Adică, în măsura în care se leapădă de lume, nu pot fi socotiţi decât un pic „într-o ureche”, adică, în loc să trăiască în „rândul lumii”, ei sunt anapoda, ies din tipare, ies din „rânduială”. Într-un fel, tuturor sfinţilor li se poate atribui mai multă sau mai puţină nebunie.
La Cuviosul cred că nu este opţiunea deliberată a sfântului, ci o harismă dată de Sus, pentru că nu poţi tu să faci pe nebunul fără să te dai de gol. Ca să faci pe nebunul cu de la tine putere este imposibil. Trebuie să ai un dar de la Dumnezeu, ori să ai un drac! Trebuie să ai un ajutor. Ori îl ai de Sus, precum Cuviosul Gherontie, ori îl ai de la un drac, cum se întâmplă la actorii care pe scenă se prefac nebuni. Au şi ei acest dar, însă fără binecuvântare.
Monahul Ieronim,
Mănăstirea Oaşa
