Eram de ascultare la catedrală şi a apărut Cuviosul. Eram tare tulburată, supărată şi mă luptam să nu arăt în afară starea pe care o aveam. Era cumva între mese când a venit. Mi-a spus mai multe lucruri tainice, apoi a luat un măr, l-a tăiat în două şi mi l-a arătat: „Ioai, dragă! Uită-te ce frumos îi pe dinafară şi uită-te cât îi de putred pe dinăuntru!”.
A văzut sufletul meu. Aşa eram eu atunci: zâmbeam, dar eram tare tulburată în suflet, pentru că parcă nu se mai termina şirul: ba venea unul la bucătărie, ba altul… Pe când credeam că e gata, iar trebuia să pun masa pentru cineva. Încălzeam mâncarea, dar câte unul întârzia… şi tot aşa. Cuviosul mi-a simţit starea şi am înţeles şi mai bine că doar face pe prostul, pe nebunul, dar e un mare sfânt. Cât am fost în preajma lui şi a altor părinţi cu viaţă sfântă pe care i-am întâlnit în timpul ascultării la bucătărie, am învăţat că trebuie să dăruiesc mâncarea cu dragoste, fără să cârtesc, indiferent cui, când, cât…, chiar dacă sunt obosită sau pun masa pentru fiecare în parte!
Monahia Teodora,
Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, Cacica
