Prin 2005-2006, eu şi soţia mea am avut două întâlniri scurte cu părintele Gherontie. Fusesem la Cuvioasa de hram, iar după ce ne-am închinat la Cuvioasa Parascheva, ne-am dus la biserica Sfinţii Trei Ierarhi din Iaşi. Chiar înainte să intru în sfânta biserică, vine cineva la mine şi mă întreabă: „Cine sunt cei trei Sfinţi Ierarhi?”. I-am răspuns, după care a dispărut de lângă mine. Cu noi, în acel pelerinaj, se afla şi o stewardesă foarte evlavioasă, Elena, care mi-a spus că acea persoană era Cuviosul Gherontie cel Nebun pentru Hristos.

Tot în acel pelerinaj, după ce am ieşit din biserică, soţia mea şi-a dorit aprindă nişte lumânări. S-a dus la pangarul din curtea Arhiepiscopiei din Iaşi. Acolo, în timp ce stătea la o coadă mare, se gândea să mai ia şi altceva, dar nu ştia ce să aleagă. Dintr-o dată, chiar atunci când soţia era nedumerită ce să cumpere, a intrat prin faţa cozii o persoană care a spus că vrea o anumită cruce. Soţia a rămas impresionată de apariţia aceluia, iar Elena, stewardesa, i-a spus şi ei că acela este Cuviosul.

Ce semnificaţie o fi avut acea intervenţie nu ştim, după cum nu ştiu nici de ce m-a întrebat pe mine cine sunt cei trei Sfinţi Ierarhi, însă acestea toate ni s-au întâmplat şi de aceea am dorit să vi le împărtăşim.

L-am cunoscut mai bine pe Cuviosul, în 28-30 iunie 2008, cu ocazia cununiei unor tineri mult îndrăgiţi de mine şi de soţia mea.

Plecasem spre Albac, jud. Alba, pentru a participa la nunta acestor prieteni dragi, el teolog, Gavril, iar ea o tânără, Ancuţa, pe care noi o cunoşteam de când era mică şi, la care, eu şi soţia mea, ţineam ca la fata noastră. (Între timp acel teolog a devenit parohul bisericii din Albac, recent resfinţită, dimpreună cu Aşezământul pe care părintele paroh l-a construit, pentru a adăposti altarul Bisericuţei din lemn, făcută de Horea. Astfel acest părinte, care l-a avut la nunta sa pe Cuviosul, este primul preot, după un şir lung de slujitori ai altarului din acea localitate, care a scos la iveală şi i-a dat cinstea cuvenită, celei mai sfinte părţi a unei biserici, anume Sfântul Altar. Astfel, Bisericuţei lui Horea i s-a descoperit Sfântul Altar, iar părintele paroh, împreună cu familia sa şi cu enoriaşii, au construit un paraclis exact pe locul unde a fost construită în trecut celebra Biserică din lemn, din Albac, pe care Brătianu a salvat-o de la dispariţie, strămutând-o pe moşia sa de pe lângă Ştefăneşti-Argeş şi pe care mai târziu o vom regăsi, până în zilele de astăzi, în staţiunea Olăneşti-Vâlcea.)

L-am întâlnit pe Cuviosul cu o zi înainte de nuntă, la Mănăstirea Sfântul Ilie din localitate. Măicuţele îi dădeau multă atenţie. M-a uimit cum se ruga, cu mâinile în sus, era în genunchi în faţa sfântului altar, în dreptul icoanei Sfântului Ilie. Atunci când se ridica, făcea metanii mari şi îşi împreuna mâinile spre rugăciune, având capul ridicat spre cer, faţa îi era radioasă şi zâmbea. Era o apariţie cu totul neobişnuită, se comporta aşa cum nu mai văzusem prin biserici, chiar îmi era teamă să nu tulbure slujba cu gesturile sale, însă văzând cu cât respect îl tratează maicile şi părintele, mi-am dat seama că acest om este unul special în faţa Domnului.

După slujbă, mă aflam în pridvorul sfintei biserici, mai era maica stareţă pe aproape, şi i-am cerut Cuviosului Gherontie cuvânt şi binecuvântare, iar atunci cuvioşia sa mi-a spus ceva, mi-a spus o frază pe care eu nu o voi uita toată viaţa: „Sorin, frate cu Dorin, să nu mai calci prin mărăcini!”.

Atunci am fost cam nedumerit, cine era Dorin, frate cu Sorin?

„Să nu mai calci prin mărăcini”, îmi era clar ce vrea să spună Cuviosul, să nu mai repet păcatele mele, dar ce legătură am eu cu cineva cu numele Dorin, care mai era şi frate cu mine?!

Răspunsul l-am primit peste o zi, când la Sfânta Taină a Cununiei a celor doi prieteni dragi, despre care am amintit la început, am aflat că pe unul dintre naşi, îl chema Dorin şi era preot.

Bun, am înţeles cine era Dorin, pe care bineînţeles nu-l văzusem niciodată şi nici nu ştiam că va fi naş, practic nu aveam nicio altă informaţie despre cucernicia sa.

Dar de ce „Sorin, frate cu Dorin”?

Ei, asta am aflat-o de abia mai târziu. Primul născut în familia părintelui a venit pe lume în 2009 şi era o fetiţă, Maria, pe care a botezat-o părintele Dorin împreună cu soţia sa. În 2013, eu şi soţia mea, aveam onoarea să primim invitaţia de a fi naşul celui de-al treilea copil al familiei părintelui Gavril şi astfel s-a adeverit ce ne-a spus părintele: Sorin a devenit frate cu Dorin, prin Sfânta Taină a Botezului copiilor aceleiaşi familii.

(Sorin Cârstea, Bucureşti)