Într-o zi friguroasă, în luna noiembrie, Cuviosul era îmbrăcat cu o singură bluză mai groasă, peste cămaşă.
Eu i-am zis în gândul meu, l-am încercat: „Vai, ce bluză frumoasă ai!”, iar el mi-a răspuns cu voce tare: „Îţi place?”. „Îmi place foarte mult”, am răspuns eu. El a zis că dacă îmi place, mi-o dă. Eu am aprobat. Cuviosul s-a dezbrăcat de bluză, mi-a dat-o, iar eu i-am mulţumit foarte mult, dar nu am primit-o, pentru că era afară foarte frig.
Acesta era Cuviosul Gherontie! Cunoştea gândurile şi îşi dădea haina de pe el, indiferent de anotimp, şi nu doar haina, ci orice avea! El era dezlipit de cele pământeşti!
Monahia M.
