Deși sunt o persoană puternică, în ultimul timp am observat că mă emoționez foarte repede, pentru că în planul relației mele cu Dumnezeu s-au întâmplat multe lucruri. Dacă până acum Dumnezeu intra și ieșea din viața mea, pentru că eu nu Îl doream din tot sufletul, acum simt că nu mai vreau eu să ies din starea de nedescris în cuvinte, pe care o am de o vreme încoace, de când El m-a înviat!
Am simțit că lucrurile care mi s-au întâmplat sunt ca niște felinare care se aprind ca să îmi arate că drumul pe care merg acum este cel care trebuie. Am simțit că Dumnezeu mi-a trimis oamenii care să mă ajute, să mă sprijine, ca niște cârje, când nu mai poți merge de unul singur.
Totul a început la sfârșitul lunii mai a anului 2021, când am întâlnit o persoană prin intermediul căreia am ajuns să îi cunosc pe doamna Elena și soţul ei, Sevastian, care, simțindu-mi sufletul zbuciumat, mi-au vorbit despre Mănăstirea Tismana, despre Cuviosul Gherontie, cu convingerea că el mă va ajuta. Știam mănăstirea, pentru că fusesem deja de câteva ori, ultima dată fiind în 2017.
Deși sunt un vizitator ocazional al bisericii, sufletul mi-a spus că trebuie să merg și am așteptat prima ocazie de potrivire a programului meu de lucru cu al lor. Aceasta s-a întâmplat într-o zi de sâmbătă, în 11 decembrie 2021. Pe drum, mi-au povestit multe lucruri despre Cuviosul Gherontie, aflate din cărțile cu mărturii apărute până acum. Când am ajuns, mi-au spus să îmi pun o dorință, că mi-o va îndeplini Cuviosul. În acea vreme era mult zgomot, multă lume în viața mea, și l-am rugat să facă liniște în viața mea, să rămână doar cine trebuie. Era o viață obositoare, cu mulți oameni care făceau doar zgomot în jurul meu… La plecare, domnul Sevastian mi-a spus să iau o pietricică de pe mormântul Cuviosului, să o am cu mine. Am căutat o pietricică frumoasă, rotundă, ca o mărgică, am pus-o apăsând-o pe cruce, am spus o rugăciune, iar când am ridicat mâna nu am mai văzut-o… Am zis în mintea mea: „E clar! Acesta e semnul că trebuie să mai vin la mormânt, nu trebuie să iau eu ceva cu mine, ci să revin în acest loc!”.
Am mers acasă încărcată de bucurie și de puterea pe care am simțit-o acolo, la mormânt, și am devenit mesager al celor simțite și trăite de mine! În perioada aceea, o prietenă avea mare nevoie de bani să își plătească o parte din taxa pentru facultate și nu avea speranțe că va reuși să facă rost de ei până a doua zi. I-am trimis fotografia cu poza Părintelui Gherontie de pe cruce și i-am spus să îi ceară ajutorul. A doua zi, dimineața, la ora 5:00, mi-a trimis un mesaj: „Dumnezeu există!”. Îi intraseră în cont 1616 lei, iar ea avea nevoie de 1600 lei. De atunci, îl are aproape pe Cuviosul!
Urma în acea perioadă să iau o hotărâre importantă și i-am povestit doamnei Elena despre acest lucru. Mi-a spus să mă rog Cuviosului să mă ajute să aflu răspunsul, convinsă fiind că voi primi deîndată semnul lui. Mi-a sugerat să îl rog ca, dacă este spre folosul meu sufletesc legătura cu acea persoană, să mă întâlnesc a doua zi, așa cum era programat, iar dacă nu este, acea persoană să nu vină la întâlnire. Deși, repet, totul fusese „bătut în cuie”, m-a sunat acel băiat în dimineața următoare și mi-a spus că nu mai ajunge în Severin în acea zi. Pentru mine a fost clar că nu mai are niciun rost să merg înainte pe drumul respectiv și totul s-a încheiat.
Intrarea Cuviosului în viața mea a adus schimbări la care nu m-am așteptat, cu lucruri pe care nu m-am gândit niciodată că le voi face, nefiind o creştină practicantă. Am rugat-o pe nepoata prietenilor mei să îmi picteze o icoană. Mă gândisem la un sfânt, dar ea a pictat-o pe Sfânta Filofteia. Am dus icoana la sfinţit la o biserică, unde ulterior am făcut niște daruri înainte de sărbătoarea Nașterii Domnului, în 20 decembrie. Am primit și aici ajutor de la Cuviosul. Foarte multe din persoanele care mi-au promis că se implică au abandonat proiectul, dar totul a ieşit minunat!
Simțeam că lucrurile în viața mea încep să se miște cu totul altfel decât eram obișnuită, simțeam că Dumnezeu a intrat cu forță în viața mea și eu trebuie să continui drumul acesta. O conjunctură care atunci mi s-a părut foarte ciudată a făcut ca în noaptea de Revelion să ajung la biserică, apoi și în ziua de Anul Nou, iar în aceeași zi să primesc vizita părintelui care mi-a sfințit locuința. Toate veneau una după alta. În plus, programasem pentru ziua de 2 ianuarie 2022 o plecare cu mașina la țară, într-o zonă aflată la jumătatea drumului spre Tismana. Deși planul prietenilor care m-au invitat nu era să ajungem la mănăstire, eu mi-am umplut geanta cu bomboane și, pe drum, le-am propus să mergem și acolo. Au acceptat imediat. Am mers împreună şi ne-am închinat în biserică, apoi ei au plecat spre ieșire, iar eu am mers la mormântul Cuviosului. Primul lucru care mi-a sărit în ochi a fost fotografia Cuviosului în haină gri, în care zâmbește puțin complice, pusă pe crucea de la mormânt. Și i-am spus în gând: „Da, da, uite că am venit din nou!”. Nici nu bănuiam însă ce mi-a pregătit el!
Acolo erau doar doi oameni: un preot cu soția lui, care citeau Acatistul. Fiecare cu cartea lui. La un moment dat, am vrut să plec, gândindu-mă că îi deranjez, dar parcă ceva mă ținea pe loc. Când doamna a terminat de citit, mi-a dat mie cărticica cu Acatistul. Am izbucnit în plâns! La scurt timp, am primit şi cartea din care citise părintele. Am prins curaj și l-am rugat să mă binecuvânteze. Nu mai făcusem asta niciodată în viața mea… După ce am primit binecuvântarea, părintele m-a întrebat dacă l-am cunoscut pe Cuviosul în timpul vieții. I-am răspuns că nu și am plecat cu sentimente tare amestecate: bucurie, jenă că am deranjat un preot, speranță…
Când am ajuns în Severin, le-am făcut o vizită prietenilor mei, să le spun ce mi s-a întâmplat la Tismana. Domnul Sevastian m-a întrebat dacă îl cunosc pe părintele de la mormânt, iar când i-am spus că nu știu cine este și i-am relatat dialogul, m-a întrebat cum arată. I l-am descris amănunțit, deoarece lucrez în domeniul hotelier și mi-am exersat în timp memoria vizuală. A avut un moment de pauză, a căutat pe Internet și mi-a arătat fotografia unui preot. După ce i-am confirmat că acela era părintele, mi-a adus volumul 4 cu mărturii despre Cuviosul și mi-a dezvăluit bucuros că mă întâlnisem chiar cu editorii cărților…
Toate aceste evenimente țesute în jurul persoanei și lucrării Cuviosului în viața mea mi-au dat puterea să iau decizia de a mă spovedi. Prima Spovedanie din viața mea! L-am căutat pe părintele din Craiova cu care mai vorbisem despre problemele și zbuciumul meu sufletesc, căruia chiar îi spusesem în urmă cu ceva timp că mă voi spovedi după ce voi împlini 50 de ani, susținând în fața lui că Spovedania este pentru babe! Îl știa pe Cuviosul, care fusese de multe ori la biserica unde slujeşte dânsul, și nu a rămas surprins de schimbarea deciziei mele. Asta se întâmpla în 9 ianuarie 2022. Mi-a spus să țin post trei zile și să merg miercuri, în 12 ianuarie, să mă spovedesc. Se împlinea o lună de la prima vizită la Cuviosul, la Tismana.
A fost o zi pe care nu o voi uita niciodată! Se dăduse avertizare, era cod galben de polei și vânt puternic în județul Dolj, astfel că drumul de la Severin la Craiova a fost o mare provocare, chiar cu ispita de a renunța, fiind singură în mașină. Craiova era și ea un patinoar… Dar am ajuns…, iar acum nu știu cum să fac, cum să mă rog, ca să prelungesc cât mai mult posibil starea în care sunt. Parcă trăiesc un vis învăluit de iubirea și zâmbetul Cuviosului Gherontie din poza de pe cruce, din care am simțit că Dumnezeu este iubire și bucurie.
Mulțumesc, Cuvioase, pentru minunile din viața mea!
Mirela Ciobanu,
Drobeta-Turnu Severin
