Povestea mea ar trebui să înceapă cu mutarea la o nouă adresă. Stăteam în fața blocului, după ce am văzut noul apartament, și mă trezesc cu un om uitându-se lung la mine și întrebându-mă ce caut acolo. Era administratorul blocului, om cu care ulterior aveam să devin foarte bun prieten. Domnul Florea Mărăcine, Bunul Dumnezeu să-l pomenească în Cartea Drepților!
În acel moment i-am răspuns, însă destul de abrupt, întrebându-l ce treabă are el. Omul săracu’ s-a speriat, a bătut în retragere și m-a întrebat frumos de data asta dacă m-am mutat și vom fi vecini pe scară. Scurtez povestea că, nu după mult timp, ne-am regăsit originile ardelenești comune și în felul acesta am devenit foarte buni prieteni.
După o grea încercare în care, în spital fiind, în trei zile am murit și am fost resuscitat de trei ori numai cu minunea și cu ajutorul Sfântului Spiridon, al Cuviosului şi al Părintelui Ioan de la Recea, aveam să văd cu tristețe cum, numai la o săptămână după ieșirea mea din spital, în același pat, în aceeași secție și în același pavilion, bunul meu prieten avea să se stingă.
A rămas fata lui, de acum doamna unui domn italian, care au fost binecuvântați cu un îngeraș de fetiță, Arianna. Aceasta avea o problemă majoră, spunea mama ei, la una dintre urechi. Durerea făcea ca micuța să plângă zilnic și, mergând la diverși doctori, aveau să constate că durerea se accentua, iar soluții nu prea erau, fetița având o perforație în timpanul urechii cu pricina.
Iată de ce, atunci când fata prietenului meu m-a căutat, i-am recomandat cu căldură că, dacă medicii nu mai au soluție, să încerce să meargă la Cuviosul la mormânt, pentru a se ruga alături de fetiță și pentru a lua bomboane de acolo și pentru fetița ei, și pentru alții. Știa de Cuviosul deoarece la înmormântarea tatălui ei i-am dat un acatist și o iconiță. Ca de obicei, s-a întors la mine să-i mai dau pentru rude diverse. Atunci i-am dat și cărțile Cuviosului tipărite până la acel moment.
Mare mi-a fost mirarea când mi-a spus că a fost la mănăstire la Tismana cu fetița, că și drumul și tot ce-a fost acolo au fost minunate și că o să pregătească un pachet cu bomboane să le trimită maicilor pentru a le pune pe mormântul Cuviosului.
Şi mai mare mi-a fost mirarea peste încă o noapte, atunci când m-a sunat foarte supărată să-mi spună că fetița ei plânge și mai tare după ce a venit de la mormântul Cuviosului, că se ține de ureche și că ea va trebui a doua zi obligatoriu să meargă să vadă la un medic ce se întâmplă. I-am recomandat să caute și un alt medic în afara celui pe care deja l-a consultat de foarte multe ori și care, din senin, i-a spus că boala fetiței a recidivat cu ceva vreme înainte, când mă căutase ea pe mine și nu eu pe ea ca să-i dau un sfat duhovnicesc în locul părinților săi. I-am spus că ceea ce face Cuviosul este dincolo de înțelegerea noastră și o rog să mai păsuiască un pic supărarea și nervii pe care și-i exprima în urechile mele. Evident a închis conversația brusc.
Şi, din nou surpriză… La câteva zile mi-a trimis următorul mesaj: „Bună ziua. Am reușit să trimit coletul! Cu voia Cuviosului s-a întors înapoi cu bomboane, când Arianna era bolnavă de herpangină. Ieri i-am dat bomboane. Azi am fost la doctor și este complet vindecată, în două zile i-a trecut. I-am dat bomboane și pediatriei, care este atee. După ce a văzut minunea întâmplată Ariannei, mi-a cerut bomboane pentru băiețelul ei, care este bolnăvior. Doctorița a început și ea să creadă!”.
L-am văzut pe Cuviosul frământându-și mâinile în față, cu bucurie, zâmbind cu tot sufletul pe față și cu Lumină în ochi, așa cum făcea de fiecare dată când Maica Domnului îl asculta iar și iar și făcea câte o minune din care cei care erau în ea nu puteau să mai iasă. Credința lor se năștea și prindea formă și reușea să-i scoată mai abitir și mai puternic către sfânta lumină a Mântuitorului nostru Iisus Hristos!
Ing. Gheorghe-Aurel Păcurar,
Bucureşti
