După vizita Cuviosului, la câteva săptămâni, am fost la o mănăstire, unde urma să fie tuns în monahism un vecin. Ne-am hotărât în ultimul moment mai mulţi vecini să mergem şi noi. A fost foarte multă lume. La un moment dat, îl văd pe Cuviosul Gherontie în mulţime. Venea cu atâta dragoste spre mine: „Vai, dragă, cât te-am căutat! Ce bine că te-am găsit, că ţi-am adus ceva!”. Mă gândeam că oare ce mi-o fi adus şi de unde ştia că vin, că şi eu am ştiut numai cu o zi-două înainte. Imediat, mă ia de mână ca pe un copil şi mă duce prin mulţime să-mi dea o pictură făcută de dânsul, pe care ulterior am înrămat-o, şi a continuat: „Mai am încă două, dar încă nu i-am găsit pe ceilalţi!”.

Poate o să se afle pentru cine erau pregătite…
Înrămasem desenul primit de la Cuviosul Gherontie şi îl pusesem pe hol. Prin 2016, la un moment dat, am avut o ispită şi am început să îmi spun în gând: „Doamne, şi eu cred în toată lumea!”. Am luat desenul şi l-am pus după un dulap. Slavă Domnului că nu l-am distrus, chiar dacă m-am lepădat de Cuviosul. Patru ani a ţinut această îndepărtare a mea de dânsul.

A lucrat Dumnezeu să nu rămân în această stare. Am vorbit cu unul dintre finii mei, care mi-a spus că unul dintre nepoţii lui a fost la înmormântarea Cuviosului şi l-a atins şi era moale, ca viu. I-am povestit despre starea mea şi i-am spus că mă rog lui Dumnezeu să îmi descopere adevărul.

În acea săptămână, m-am tot gândit şi îmi veneau în minte întrebări: „Oare am eu o problemă?”. Aşteptam un semn de luminare de la Dumnezeu. Când a venit ginerele meu, ca din întâmplare, am început să îi povestesc despre Cuviosul. Eu nu ştiam atunci că Mănăstirea Tismana este atât de aproape de Târgu Jiu, de unde este el. Tocmai ne pregăteam să mergem într-o săptămână cu toţii în vizită la părinţii lui şi a zis: „Mergem şi la Mănăstirea Tismana!”. Atunci mi s-a luat vălul de pe minte şi am zis: „Doamne, copilul ăsta nici măcar nu l-a cunoscut, e prima oară când îi povestesc despre el şi e mai înţelept decât mine!”. Abia am aşteptat să merg la mormânt.

Am fugit pe deal în sus să ajung cât mai repede şi să fiu singură la mormânt. Îmi venea să nu mai plec de acolo! Tare rău mi-a părut şi greu am acceptat că m-a iertat. Eu cred că el ştia dinainte prin ce voi trece, că de multe ori când îl întâlneam, se făcea că nu mă cunoaşte! Exact ce am făcut eu!
De când l-am regăsit pe Cuviosul s-au schimbat în bine multe lucruri în viaţa mea, în familia mea!

Ec. Angelica Torz,
Negreşti-Oaş