Cuviosul ne-a scos din încurcătură
Bunica soţiei mele s-a împrumutat cu ceva timp înainte de căsătoria noastră cu nişte bani de la un vecin şi, nu ştiu cum s-a întâmplat, că nu a reuşit să îi înapoieze toată datoria la timp.
Într-o seară, vecinul a sunat-o pe viitoarea mea soţie şi a ameninţat-o în fel şi chip să îi dea banii. Era vorba de vreo 800 de lei. Eram foarte tulburaţi, deoarece ca vecini avuseseră o relaţie foarte bună. Am mers să îi cerem sfat părintelui nostru duhovnic, Preasfinţitului Ignatie, când era preot la Catedrala din Alba Iulia. În chilie, l-am întâlnit pe Cuviosul Gherontie, care era însoţit de părintele Dorin Opriş.
Cuviosul se juca foarte copilăros cu nişte bani. Erau mai mulţi, că voia să meargă în Sfântul Munte. M-a întrebat direct: „Ai nevoie de bani?”. Eu am zis cu jenă că aş avea nevoie. Cuviosul s-a uitat la părintele Dorin şi l-a întrebat: „Să îi dau?”. Răspunsul a fost simplu: „Dacă vreţi, daţi-i!”. I-am povestit întâmplarea şi Cuviosul mi-a dat chiar suma pe care o datoram.
Noi am rămas uimiţi, pentru că ne dusesem să cerem sfat şi Cuviosul ne-a scos din încurcătură!

La parastasul Cuviosului
Noi nu ştiam exact cine este, dar ne-a făcut impresia unei fiinţe nevinovate. Ni s-a părut foarte luminos la faţă şi foarte optimist, astfel că nu am avut gânduri de judecată despre el. Ulterior am aflat de la colegii de facultate că e mare rugător, că e nebun pentru Hristos. Nu prea ştiam mare lucru despre ce înseamnă aceasta, că nu mai întâlnisem astfel de oameni. Citisem doar cartea „Nebunul” a părintelui Savatie Baştovoi şi nu mă gândeam că mai există în ziua de astăzi astfel de nevoitori.
L-am mai pomenit în gând pe Cuviosul, pentru că nu am avut multe ocazii să mă întâlnesc cu dânsul. În ziua în care a trecut la Domnul, eu eram la serviciu şi au venit la mine nişte tineri necunoscuţi mie şi mi-au spus despre ceea ce se întâmplase. Nu ştiam cum să reacţionez. Am simţit şi o întristare că nu l-am mai întâlnit, dar şi o mare bucurie. Am început să îi cerem ajutorul. Îmi povestea soţia că, de multe ori, atunci când era în întârziere ca să ajungă undeva, îi cerea Cuviosului ajutorul şi, de fiecare dată, apăreau soluţii salvatoare.
La Mănăstirea Tismana am ajuns doar la parastasul de doi ani. Am simţit că a fost ca o minune, că s-au deschis toate porţile ca să ajungem. Nu întotdeauna putem face schimb cu colegii sau nu ne nimerim cu soţia în acelaşi schimb. Atunci totul a fost uşor.
În urmă cu mai mulţi ani, mergeam destul de des la Mănăstirea „Noul Neamţ” şi vorbeam cu părintele Savatie Baştovoi şi mai ales cu părintele Selafiil (cel Orb), care îmi spunea că, după trecerea la Domnul, ne va ajuta şi mai mult decât acum. Acelaşi lucru am citit că îl spunea şi Părintele Arsenie Boca. De când a trecut Cuviosul la Domnul, simt din plin acest lucru, ca şi cum ar fi îngerul nostru păzitor!

Vladimir Racu,
Alba Iulia