Părintele Ioan din Craiova ne povestea mereu despre Cuviosul Gherontie. Am încercat să îl cunoaştem când era la cineva în vizită, dar nu am reuşit. După ce ne-am înscris şi noi într-un pelerinaj, părintele ne-a spus că vom avea ocazia să fim în preajma Cuviosului mai mult timp, pentru că o să mergem cu dânsul în Ţara Sfântă.
L-am văzut în aeroport. Am avut mereu tendinţa să îl judec pentru ceea ce făcea. Într-una din seri, ne-a spus că vine să ne vadă „chilia”. Când a intrat în camera noastră de la hotel, a zis: „Ioai, dragă! Ca o minune! Aicea sunt două paturi! Dorm cu voi!”. Eu i-am spus că sunt de acord, dar el să doarmă într-o cameră, iar eu şi soţia mea în cealaltă. Era singurul apartament care fusese oferit grupului nostru. Toţi ceilalţi au fost cazaţi în camere obişnuite. Cuviosul a spus hotărât: „Nu! Eu cu tine dorm în camera asta şi dânsa singură, în cealaltă, pe canapea, că e micuţă cât ea!”.
Ne-a zis apoi: „Hai, să ne rugăm!”. Noi nu ne rugam pe vremea aceea, deci nu ştiam rugăciunile. Ne-am pus în genunchi toţi trei, iar Cuviosul a zis: „Staţi puţin, că eu aş bea ceva!”. S-a dus pe holul hotelului şi a început să strige: „Cine are o sticlă de vin?”. Părintele Marian de la Costeşti i-a oferit, iar Cuviosul i-a spus: „Dă-mi să beau o gură, că ţi-o aduc înapoi!”.
S-a pus din nou în genunchi şi am auzit: „Gâl, gâl, gâl…”. A ţinut-o vreo două-trei minute. Eu stăteam cu capul în jos şi aşteptam să termine. În mintea mea îl judecam: „Zise că i-o duce înapoi! Dar acum ce îi mai duce, că o bău toată?!”. Când îmi ridic ochii, zice: „Acuma să ne zicem rugăciunea!”. Mă uit, sticla era plină, nu băuse nimic din ea, era plină până aproape în buză! S-a prefăcut că bea!
Îmi spune: „Începe cuvioşia ta rugăciunea!”. I-am spus că nu le ştiu şi a început: „Dragă, dar tu eşti creştin? Păi, ce creştin eşti dacă nu ştii rugăciunile? Ai mâncat…, dar ai mulţumit Domnului?”. Am încercat să bâigui ceva, dar din nou mi-a spus: „Ce creştin eşti?”. Şi s-a pus pe plâns. Vreo zece minute a plâns în timp ce mă tot întreba: „Dar sigur eşti creştin? Dar dacă eşti creştin de ce nu ştii rugăciunile?”. Cu atâta durere spunea asta!
Am stat apoi câteva ore la rugăciunea de seară, până a spus dânsul tot ce era de zis. Am mers să mă culc cu dânsul în pat, aşa cum a programat, şi m-am trezit noaptea, că îmi era sete. Cuviosul era în genunchi în pat şi se ruga cu mâinile la cer: „Doamne, pe cei de la închisori liberează-i, pe bolnavi vindecă-i, pe cei morţi, de la Adam şi pe care nu are cine să-i pomenească, iartă-i, Doamne! Te rog eu!”. Când am auzit asta, nu m-am mai ridicat din pat să beau apă, că îmi era ruşine să vadă că l-am surprins, şi m-am culcat. După un timp, m-am trezit din nou, era ora 5, şi el era tot în genunchi şi se ruga. Nici atunci nu m-am ridicat din pat şi m-am culcat din nou.
Când m-am trezit la ora 7, se prefăcea că doarme şi abia s-a trezit, dar a început să îmi spună că el are nişte bani. I-am dat 20 de dolari şi i-am spus să se roage pentru noi. Când am ieşit din hotel, eu l-am văzut cum i-a dat acei bani unei femei. În autocar, a început: „Ioai, dragă! Pat de-ăsta să mai dea Domnul! Că am dormit ca porcul toată noaptea!”. Când l-am auzit, am spus: „Cum ai dormit? Că eu te-am văzut!”. Atâta i-a trebuit, că a început: „Dânsul, dânsul e un om de aur! Mi-a dat 20 de dolari!”. A deturnat atenţia spre mine…
Laurenţiu Curcea,
Craiova
