Cuviosul este apropiat familiei mele, ne este grabnic ajutător. Într-o noapte m-am trezit cu o durere cruntă de stomac şi mă durea tot mijlocul, pentru că mâncasem necugetat, iar apoi m-am „dres” cu prea multe leacuri deodată şi cred că aşa m-am „aranjat” de-a dreptul. Mă temeam, nici nu mai îndrăzneam să iau ceva şi nu voiam să ajung pe la spital. Am pus o sticlă cu apă caldă pe fiere, mi-am făcut şi un ceai…, cam atât am ştiut să mai fac. Şi l-am rugat pe Cuviosul să mă ajute, am pus poza pe locul dureros, am pus şi metanierul de la Sfântul Ioan Iacob. Şi apoi mi-am adus aminte că aveam bomboane de la mormântul Cuviosului. Deşi în mod normal nu iei dulce când ai arsură la stomac, totuşi bomboana asta e altceva, e leac. Sufletesc şi trupesc. Şi pe măsură ce se topea bomboana în gură, deveneam mai liniştită, iar durerea s-a atenuat mult şi mai apoi s-a stins. O chemasem şi pe Măicuţa Domnului să mă ajute. Şi i-am promis iar ceva Cuviosului…
Cu două zile înainte avusesem altă problemă şi tot Cuviosul m-a ajutat. Atunci i-am promis că o să învăț poezia aceea frumoasă recitată de el: „În poala bunii stă nepotul”. Şi am învăţat-o. Mă ajută ori de câte ori îl chem, chiar cu lucruri de zi cu zi. A ajutat-o şi pe fiica mea mai mare, după naştere, dar acest lucru e deja consemnat în carte, în volumul 6.
Cel mai notabil ajutor a fost în legătură cu rezidențiatul celeilalte fiice, care a fost extrem de greu, pentru că ea studiase medicina la secţia engleză (până la 18 ani a trăit în străinătate), iar examenul a fost în limba română. Ştiam că doar o minune o va ajuta să-l treacă şi l-am rugat pe Cuviosul: „Cuvioase, te rog pregăteşte-te, că peste o săptămână mergi la examenul de rezidențiat!”. Ştiam că, deşi fata a avut medii bune în facultate şi iubeşte mult această meserie, totuşi un examen de aşa anvergură în limba română era prea mult pentru ea, în momentul acela. Eu eram împăcată, dar nu îmi doream să o văd pierzând un an sau să prindă o specialitate ce nu i se potrivește.
Am stat doar în rugăciune tot examenul: „Cuvioase, te rog ajut-o, şi ajută şi pe X, şi pe Y, pe prietenii ei, şi te rog ajută-i pe toţi copiii din examen, că toţi au emoții, şi sunt nedormiți, şi nemâncați ca lumea, şi stresați, şi au capul greu de atâtea câte au învăţat, te rog ajută-i pe toţi să le dea Dumnezeu un loc bun, de unde poate fiecare să Îl slujească pe Dumnezeu cel mai bine!”. „Cuvioase, iartă-mă, poate sunt un pic vicleană, poate doresc mai mult să o ajuţi pe fata mea, dar să nu faci aşa, să faci voia Domnului, cum vrea El, cum e mai bine!”, mai ziceam tot eu, că nu voiam să fiu nesinceră. Şi am citit şi Acatistul şi nu mai ştiu nici eu cum am trecut acel timp, m-am rugat din tot sufletul meu de mamă.
Când s-a terminat totul, fata m-a sunat şi mi-a zis că nu a reuşit, pentru că a luat doar 62% din punctajul maxim realizat la examen, baremul minim fiind de 65%. Mi-a explicat că, fiind nedormită şi mâncând aiurea, făcuse şi hipoglicemie la examen pe la sfârşit, nu mai vedea bine, inima îi bătea haotic, nu mai înțelegea ce citeşte şi a completat la întâmplare ultimele grile, pe care nu mai putea aproape să le citească: a, c, e; a, c, e; a, c, e… Asta după ce, la începutul examenului, fiind cu piciorul pe scaunul pliabil de lemn, din faţă, când s-a aşezat colega ei pe scaun, i-a prins şi laba piciorului…
Acum ne bucuram toţi că, în sfârşit, s-a terminat totul. Eu am încurajat-o, iar ea, oricum, a asumat acest rezultat. Aveam încredere că Dumnezeu ştie mai bine, aşa că nu m-am stresat. Mă gândeam că o să găsească ea cum să petreacă acest an mai cu folos. Aveam aşa o linişte mare, pentru că se rugaseră pentru ea şi preoţii dragi nouă; se rugase şi ea, şi bunica ei, şi sora ei, şi soţul meu, şi alte rude şi prieteni. Ştiam că a fost şi Cuviosul acolo cu ea. Deci ştiam foarte clar că orice rezultat primim e de la Dumnezeu. Eram deja bucuroasă, aşteptam să împacheteze şi să vină acasă. Doar că, a doua zi, Ministerul Sănătăţii a revenit cu baremul minim la 60%, la fel ca în anii precedenți, aşa încât 62% a însemnat până la urmă succes. Fata mea a zis: „Mami, ce rezultat am primit… la început m-am smerit şi apoi am reuşit!…”.
Slavă Domnului pentru toate! Cuviosul nostru drag, ce bucurie e să te ştim aproape de noi şi să simţim că împreună cu toţi sfinţii şi cu Măicuţa Domnului alergați întruna pentru noi, ca să ne ajutaţi în durerile şi în problemele noastre! Vă bucurați şi vă necăjiți pentru noi! Cât e de frumoasă lumea asta, lumea Lui, a lui Dumnezeu! Ce comunitate minunată suntem noi, în Ortodoxie, unii pentru alții, şi împreună cu toţi sfinții, înainte cu toţii spre lumea de Lumină şi de slavă a lui Dumnezeu!
Repartiția a fost altă tracasare! Vai de mine, ce stres… Cu media ei era pe locul 4100 şi ceva parcă, deci destul de multe locuri în specialitatea dorită fuseseră luate deja pe când a venit rândul ei, în a treia zi. În acest timp, am formulat şi reformulat strategii, ce să aleagă din ce rămâne, că tot dispăreau de pe lista priorităților noastre, ce curriculum are fiecare, ce e mai apropiat de specialitatea dorită, ca să aleagă în caz că dispare ceea ce dorește etc. Eram cu ochii la ecranul ce arăta locurile, specialităţile, ce a mai rămas, ce se ia, totul „în direct”. Pe toată ţara. Specialitatea dorită de ea mai avea în ziua a treia doar cinci locuri. Mă rugam: „Cuvioase, dacă această specialitate e pentru ea, să îi ții un loc, te rog, du-te şi pune mâna pe un loc, să îi rămână ei. Să nu îl ia cineva doar aşa aiurea, de umplutură!”.
În prima oră s-au dus ca vântul patru locuri din cinci: patru, trei, două… şi a mai rămas un loc. Unul! Eram într-o stare de tensiune, cu ochii pe ecran, cu murmur de rugăciune în gând, nu vă pot descrie…Mai mult de o oră, parcă două ore, nu s-a atins nimeni de acel loc, se alegeau tot alte specialități. Era incredibil cum de mai rămânea acel loc. Ne rugam toţi, vai ce tensiune a fost… Dar a ajutat Dumnezeu şi ea a luat acel loc. Şi în oraşul în care era cel mai bine pentru ea: în acelaşi oraș cu sora ei!
Pentru rugăciunile Cuviosului Gherontie, Doamne Iisuse Hristoase miluieşte-ne pe noi!
IT Cristina Luchian,
Cluj-Napoca
