După covid, am avut alte încercări. Deși am trecut relativ bine peste „perioada de lucru a covidului”, refacerea nu a fost ușoară. Nu mai puteam respira bine, aveam dureri în piept, am început să deschid tot mai multe uși ale cabinetelor medicale. În februarie 2021, mi se spune la cabinetul de cardiologie că se văd ceva sechele postcovid, pe care să le ținem sub observație şi controale periodice.
Luna mai trebuia să ne aducă multe bucurii, avem mulți sărbătoriți în familie, inclusiv eu (în 15) şi nepoțica mea (în 13). Dar, în 14 mai, am făcut iar o criză, o asemănam cu cele de vertij (sindrom vertiginos periferic, diagnosticat prin 2008, din cauza căruia făceam crize destul de dese şi de urâte). Acum, ceva nu era în regulă. Am lăsat familia să cheme ambulanţa, m-au dus de urgență la spital… infarctul era produs. Am fost conștientă până am intrat în sala de operație, anestezia a fost locală dar nu am fost trează tot timpul. Eram în mâinile lui Dumnezeu, ale Maicii Sfinte şi ale Ucenicilor Lui. Acum am un stent.
„Nu sunt vrednică să mulțumesc, Dumnezeu mai are lucrări pentru mine aici! Eu sunt datoare măcar cu nişte drumuri de făcut! Ajută-mă, Doamne, să ajung la Prislop, la Tismana şi la Iaşi!” – asta strigam în rugăciunile mele pe patul din salon. Cu rugăciuni şi cu multă dorinţă am reuşit să ajung la Prislop şi la Tismana în 11 septembrie 2021.
La Părintele Arsenie nu era prima dată când urcam spre mormânt. Acum era mai greu, eram încă slăbită, dar simțeam pace, liniște şi dragoste peste tot! Lacrimi de mulțumire şi încredere! Mulțumesc, Sfinte Părinte Arsenie!
La Tismana, totul era nou, eram pentru prima dată acolo. Drumul de la poarta de jos până la mănăstire a fost anevoios, respiram greu, am făcut pauze până sus, dar Cineva ne aştepta, voiam să ne cunoaștem. Eram cu soţul meu şi cu o soră de-a mea, care îl ştia (din cărți doar) mult mai bine decât mine. E greu de spus ce am simțit: am amuțit, nu aveam cuvinte, doar „Mulțumesc, Cuvioase, am venit! Am venit să ne cunoaștem!”. Oare era bine zis? Cred cu putere ca mă cunoştea bine, eu aveam nevoie să-l cunosc! De-atunci mă alin şi-l chem tot mai des şi nu se lasă prea mult aşteptat!
Sing. Angela Căldară,
Floreşti, jud. Cluj