Nu l-am cunoscut pe Cuviosul Gherontie cât a fost aici, aproape de noi. După înmormântarea lui, primesc pe telefon un link de la verişoara mea, Monica, discret şi fără a insista prea mult.
După un timp, revine cu un telefon şi o întrebare simplă: „Ai citit ce ţi-am trimis?”. Da, citisem, dar nu dădeam prea mare importanţă. Când mergeam la mama acasă, vedeam poza şi primele două volume cu mărturiile despre minunile Cuviosului. Vorbeam cu mama despre dânsul, dar nu am luat cartea să citesc. Mama ştia multe, eu încă mă ascundeam şi schimbam subiectul. Mergeam la mine acasă şi, când deschideam telefonul, informaţiile despre Cuviosul erau tot mai multe. Am început să citesc doar pe telefon, credeam că e de-ajuns. Citeam despre Părintele Arsenie Boca, Sfântul Nectarie, Sfântul Efrem cel Nou, Cuvioasa Parascheva (îmi sunt tare dragi), dar parcă mai era loc.
Dar încercările vin şi-ţi arată că eşti nimeni… Dumnezeu şi Maica Sfântă sunt cu noi, dar au şi Ucenici care trebuie chemați în ajutor, măcar în ceasul al 11-lea. Avem o familie numeroasă, simţim că suntem ajutați cu rugăciunile lor, am o soră monahie, simţim puterea rugăciunilor noii noastre familii, a părintelui duhovnic şi a întregii obști a mănăstirii.
În noiembrie 2020, covidul ne lovește, eu şi soțul meu eram la a doua tură de antibiotice, apoi în 7 decembrie 2020 pe el îl internează, deoarece avea plămânii afectați în proporție de 50% (după două zile afectarea a urcat la 70%). Eu eram puțin mai bine, m-au trimis acasă, dar cu recomandarea să continui tratamentul.
A doua zi… vine Cuviosul Gherontie! Pun mâna pe telefon şi văd pe pagina de Facebook a Cuviosului o postare cu titlul: „Mijlocitorul nostru înspre vindecarea soţului meu de Covid-19”, în care o doamnă povesteşte cum a fost îndrumată să citească Acatistul Cuviosului şi apoi toate s-au rezolvat înspre vindecarea soţului ei, aflat într-o situaţie foarte gravă. La scurt timp, tot pe grup, a fost postat şi Acatistul Cuviosului. Toate, ca pentru mine…, exact la momentul potrivit. Am încercat să deschid fişierul, dar nu am reuşit şi i-am scris Monicăi în comentariu să mi-l trimită pe email.
Singură acasă, încep să-mi fac „tratamentul”, izolată, doar cu cărțile, cu acatistele mele. Şi Domnul şi-a făcut milă de noi, am scăpat cu viaţă amândoi, pentru că soţul meu a început să răspundă bine la tratamentul cu Favipiravir, care trebuia administrat sub supraveghere medicală, iar în 17 decembrie a fost externat.
Dar eu tot nu citisem cărțile cu minunile Cuviosului Gherontie! Urechile mele nu auzeau, ochii mei nu vedeau. „Nu venise vremea ta!”, aşa mi-a spus părintele duhovnic când i-am povestit (nici dânsul nu ştia, nu auzise despre Cuviosul Gherontie).
