Pentru mine, lumea fenomenală s-a desfășurat întotdeauna după reguli și rigori științifice. Legătura cu Dumnezeu o consider ca pe o relație foarte personală, tăcută și fără echivoc, despre care nu vorbesc și nici nu prea dau sfaturi în acest sens. Nu l-aş fi putut înțelege niciodată să mă fi întâlnit cu acest mare sfânt.

Am primit în luna iunie 2022 volumul 3, fiind în trecere la Mănăstirea Sinaia. Am citit și recitit, deja de trei ori; de fiecare dată, liniștea caldă a armoniei și binecuvântării divine îmi cuprinde mintea și sufletul….
Problemele cu care mă confruntam acum șase luni și-au găsit încet, încet rezolvare. Cuviosul Gherontie este un Sfânt care ajută grabnic și abia aștept să ajung la Tismana să îngenunchez la mormântul Său, prinos de recunoștință și mulțumire pentru ajutorul primit!

Anca Lungu,
Câmpina