Cu ani în urmă, i-am făcut Preasfinţitului Părinte Gurie, primul episcop al Devei şi al Hunedoarei, promisiunea că voi continua formarea mea teologică cu studii doctorale. Alegerea titlului tezei „Nebuni şi nebunie pentru Hristos. Aghiografie şi aghiofanie în spiritualitatea ortodoxă”, la Facultatea de Teologie din Arad, sub coordonarea pr. prof. univ. dr. habil. Vasile Vlad, a venit din lecturarea vieților unor astfel de nevoitori și din atașamentul duhovnicesc personal față de viaţa uimitoare a unora dintre nebunii pentru Hristos, dintre care Cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos a şi lucrat proniator în viața mea.
Activitatea de cercetare a fost susţinută de premisa că nebunia pentru Hristos nu constituie un episod exotic sau o anomalie spirituală, ci exprimă una dintre tensiunile fundamentale ale creștinismului: paradoxul dintre înțelepciunea lumii și înțelepciunea lui Dumnezeu, dintre raționalitatea istorică și dimensiunea Crucii. De la fundamentul paulin – „noi suntem nebuni pentru Hristos” (I Corinteni 4, 10) – trecând prin dezvoltările aghiografice bizantine și până în contemporaneitate, lucrarea (publicată în anul 2026) a urmărit să evidențieze rolul providențial al acestei forme radicale de asceză și mărturisire. Convergent, datele de cercetare arată că nebunia pentru Hristos autentică este întotdeauna o chemare, nu o alegere.
Analiza de documente susţine că, odată cu Cuviosul Gherontie, nebunia pentru Hristos din spațiul românesc, până atunci manifestată izolat și doar în spațiul monahal, cunoaște o altă dimensiune. Pustnicul Gherasim, la sfârșitul secolului al XIX-lea, și-a asumat nebunia pentru Hristos în spațiul izolat al munților din apropierea Mănăstirii Sihăstria. Părintele Irodion românul și-a manifestat nebunia sfântă în lumea ascetică a Sfântului Munte. Maica Antonina Diaconu (canonizată în 2026) și-a purtat crucea asumată a acestei nevoințe aparte doar în spațiul monahal al Mănăstirii Tismana.
În spiritualitatea românească, trecerea de la nebunia pentru Hristos din spațiul monahal la forma provocatoare manifestată în lume a fost făcută de Cuviosul Gherontie de la Tismana care, prin viața și harismele sale atât de cunoscute, a determinat în gândirea teologică autohtonă o schimbare paradigmatică în planul interesului faţă de analiza şi înțelegerea fenomenului, precum și o schimbare de atitudine în spaţiul eclesial față de fenomenul nebuniei pentru Hristos.
Viața Cuviosului Gherontie de la Tismana marchează trecerea acestei nevoințe din cadrul restrâns și personal al efortului ascetic de desăvârșire în spațiul larg al comuniunii eclesiale și al societății preponderent urbane românești. Astfel, nebunia pentru Hristos iese din faza „liniștită” a unui mediu monahal în care nevoitorii erau relativ familiarizați cu unele purtări stranii, dar cu un adânc substrat duhovnicesc, la faza „provocatoare”, într-un mediu nou, cel public. La o perioadă foarte lungă de timp, paradigma evoluției nebuniei pentru Hristos din spațiul bizantin și din cel rusesc se confirmă și în spațiul românesc.
Prin Cuviosul Gherontie, nebunia pentru Hristos în lumea eclesială și în discursul teologic de la noi are astfel parte de o abordare mult mai largă și mai profundă. Pornind de la mențiuni sporadice și în general rezervate sau chiar critice asupra acestei nevoințe, așa cum aveam până de curând, s-a ajuns la un „nor de mărturii” despre sfințenia acestui nebun pentru Hristos – date de ierarhi, profesori de teologie sau preoți, până la monahi, numeroși intelectuali sau simpli mireni care l-au cunoscut – fapt care confirmă implicit principiul patristic conform căruia experiența în Duhul Sfânt naște adevărata teologie și cunoaștere. Sunt persoane care mărturisesc că nu înțelegeau nebunia pentru Hristos și o considerau strict o deviere spirituală și o sminteală până să-l cunoască pe Cuviosul și până la momentul în care harul lui Dumnezeu ce sălășluia în el a lucrat și în viața lor.
Ceea ce a lăsat Cuviosul Gherontie impune așadar o complexă cercetare teologică pentru evidențierea cât mai amplă a biografiei sale, încadrarea nevoinței sale în fenomenul larg al nebuniei pentru Hristos în spaţiul ortodox și descrierea specificității ei în contextul spiritualității românești contemporane.
Pr. dr. Alexandru Letea,
Brad





















