Ne doream mult să îl avem pe Cuviosul cu noi la marile sărbători şi la hram. Când nu venea, găsea aceeaşi scuză, ca să pară dornic de mâncare cu carne: „Dragă, la Tismana nu se mănâncă carne, numai peşte. Auzi, dragă! La sărbători să mânci peşte! Cine a mai văzut aşa ceva?! Eu vreau să mănânc carne la sărbători, nu peşte!”.
La Paşti era o adevărată provocare legată de ceasul vechi şi ceasul nou. Era nemulţumit că „de ce s-a schimbat ceasul? De ce nu lasă lumea cum a fost?”. Deşi în timpul anului ne saluta tot mereu, mai ales în ultimul timp, cu „Hristos a înviat!”, în noaptea de Înviere ne spunea la miezul nopţii: „Încă nu a înviat Domnul! Mai aveţi răbdare un ceas! Pe ceasul vechi, dragă!”. Credem că vroia să ne atragă atenţia asupra faptului că lumea nu trebuie schimbată de pe coordonatele pe care le-a pus Dumnezeu-Creatorul.
Într-un an, după slujba din noaptea de Paşti, a atenţionat-o pe o maică despre incendiul care izbucnise la ea în chilie. Îi tot spunea: „Unde ţi-e lumânarea? Unde ţi-e lumânarea? Du-te după lumânare!”. De fapt, se referea la lumânarea pe care maica o lăsase aprinsă în chilie şi care provocase un incendiu care putea deveni foarte mare.
M.A.
