Pe Cuviosul Gherontie l-am cunoscut încă din timpul vieţii sale şi, chiar dacă nu am fost foarte apropiaţi şi mă amuzam de „nebuniile” sale, ştiam că este un nebun pentru Hristos care îţi transmite cuvântul de la Dumnezeu, de care ai nevoie, ascuns între vorbe ce par fără noimă. Am simţit puterea rugăciunilor sale mai cu seamă în legătură cu naşterea celui de-al treilea copil al nostru (după cum am dat deja mărturie într-unul din volumele precedente).

Aş vrea acum să mărturisesc despre ajutorul primit de la Cuviosul după mutarea sa la Domnul, în pandemie. În septembrie 2020, la începutul anului şcolar, din cauza îmbolnăvirii unor colegi, am fost nevoiţi să facem testul pentru Covid-19, RT-PCR. Eu am primit rezultatul „incert”, urmând să îl refac în câteva zile. Problema principală, în cazul pozitivării testului (destul de probabilă), era că trebuia să intru în izolare tocmai în perioada în care era programată nunta fiului meu. M-am rugat Cuviosului, i-am citit Acatistul, şi testul a ieşit negativ. Am simţit nevoia, ca mulţumire, să particip la parastasul de doi ani, de la Tismana şi să mă închin la mormântul său împreună cu familia.

Am ezitat să fac public acest ajutor primit de la Cuviosul deoarece nu e spectaculos şi ar putea fi considerat o interpretare personală dar, la începutul anului 2022, soţia mea s-a îmbolnăvit grav de Covid şi atunci ne-am rugat din nou Cuviosului, făgăduind că, dacă se va face bine, voi da mărturie despre ajutorul primit. Şi prezenţa lui s-a făcut discret simţită. Am găsit persoana potrivită care, cu mult profesionalism, să coordoneze tratamentul şi să ne ofere cele necesare. Având nevoie de un concentrator de oxigen de la Bucureşti, am rugat o familie de cunoscuţi ce se afla acolo să ni-l aducă. Când am aflat că, în drum spre Alba şi fără să le fi sugerat noi ceva, au făcut un ocol pe la Tismana ca să se închine la mormântul Cuviosului (de unde ne-au adus bomboane ca binecuvântare) am înţeles că întregul tratament are binecuvântarea Cuviosului, care a vegheat-o pe soţia mea din fotografia aflată la capul patului, pe tot parcursul bolii.
Soţia a depăşit cu bine boala, iar eu acum, cu multă mulţumire şi recunoştinţă, îmi împlinesc făgăduinţa de a da mărturie despre minunile Cuviosului Gherontie în viaţa noastră.

Pr. prof. dr. Florin Botezan,
Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Simion Ştefan” din Alba Iulia