„Nu este acesta băiatul tău!”
Pe Cuviosul îl cunosc încă de pe când păşeam pe calea mântuitoare a Sfintei Biserici, la început de drum, prin anul 2003. Era destul de des văzut la sfintele slujbe din Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru” din Craiova, iar prezența sa aducea mult har. Uneori ne privea fix, fără să spună ceva, alteori ne oferea câte un sfat potrivit pentru nevoia noastră.
La prima vedere, părea un om simplu, cu o evlavie ieşită din comun pentru Maica Domnului, cu care se remarca indiferent de locul unde se afla. Cuviosul nu-şi ieşea nicidecum din tiparul său. Nu i-am acordat prea multă atenție, că nici nu zăbovea prea mult într-un loc. Pentru cei mai mulți, era un călugăr rătăcit în marea acestei vieți trecătoare, în care nu avea unde să-şi plece capul. Peregrina dintr-o parte în alta mânat de Duhul Sfânt spre a aduce odihnă şi soluții pentru nevoile şi neputințele noastre. Aşa îmi explic acum prezența sa doar pentru un timp într-un loc, pentru ca apoi din nou să se facă „nevăzut”.
În vremea aceea, eu eram studentă la teologie şi mă îndrăgostisem foarte tare de un băiat care cânta la strană. Într-o noapte, Cuviosul mi s-a arătat în vis. Era în Catedrala „Sfântul Dumitru”, stând pe un scaun, şi mi-a spus: „Nu este acesta băiatul tău!”. Şi aşa s-a dovedit a fi. Cuviosul a văzut zbuciumul din sufletul meu şi a ales să-mi spună în vis ce avea să-mi spună, deşi ne vedeam zilnic la catedrală şi mă îndrăgea foarte mult.
„Ioi, n-are nimica!”
În 2021, mi-am revăzut sora şi nepoțelele după aproape doi ani, întrucât pandemia a pus stăpânire pe întreaga omenire, iar călătoriile au fost mai greu de realizat, ei locuind în Italia de 17 ani. Luna august a fost luna revederii şi mi-am strâns în brațe cele mai dragi persoane.
După o săptămână petrecută la mare, nepoțica mea cea mică, Alessandra, care are 5 ani, s-a infectat cu un virus ce i-a provocat vomă şi febră. Nu doar că voma chiar şi o gură de apă pe care o înghițea, dar se simțea foarte rău, iar medicamentele le-a refuzat vehement.
Seara, l-am rugat pe Cuviosul Gherontie să o facă bine. În cursul nopții, mi s-a arătat în vis. Totul s-a petrecut într-o biserică. L-am rugat din nou, în vis, să o facă sănătoasă pe nepoțica mea, iar Cuviosul mi-a răspuns vesel şi foarte încântat parcă de revedere: „Ioi, n-are nimica! Dar să vii pe la mine, că eu sunt acolo!”. Dimineața, nepoțica mea s-a trezit complet sănătoasă. Nu mai avea nici urmă de boală, era veselă şi cu chef de joacă.
Invitația Cuviosului a fost să merg la mormântul său, la Mănăstirea Tismana. Şi eu aveam în suflet de multă vreme această dorinţă! Am ajuns, apoi, pentru prima dată la mormântul Cuviosului şi am simțit că este prezent acolo. Am simțit tainic îmbrățişarea sa. I-am povestit Părintelui Vartolomeu visul, iar dânsul mi-a confirmat autenticitatea lui.
Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi!
Prof. Florentina-Ancuța Tălîngă,
Craiova
