Am avut un mic nodul la sân. Era în partea de jos, cât un bob de orez. Nu mă deranja, nu mă durea, până într-o zi când, brusc s-a înroşit, s-a mărit şi a început să mă doară atât de tare încât mă deranja şi cea mai uşoară atingere. Teama, e prea puţin spus, groaza e descrierea a ceea ce am încercat în acele zile… Cu ulei de la candela Cuviosului şi cu poza lui, pusă pe „zona roşie”, în mai puţin de o săptamână am scăpat de problemă! „Marele bob” s-a umflat şi a plesnit dând afară ce era rău. Am poze cu „evoluţia” şi cu urma care confirmă „răutatea” care a fost acolo.

Altă dată, Cuviosul m-a păzit când mi-a explodat o sticlă cu bulion fierbinte pe faţă, piept şi braţe. „Întâmplător”, în momentul exploziei, mi-au picat ochii pe poza Cuviosului. Nu cred că am avut timp şi raţiune să îi cer ceva, dar, deşi eram cu tot bulionul pe faţă, (numai în zona ochelarilor mai aveam pielea albă!), nu mi-a rămas nicio cicatrice în urma arsurii! Problemele de la serviciu şi de acasă îşi găsesc rezolvarea imediat ce îl chem pe cel grabnic ajutător, Cuviosul Gherontie!

Loredana Stan,
Braşov