Cuviosul Gherontie de la Tismana

Dumnezeu lucrează în chip tainic prin cei care L-au iubit și I-au slujit cu credincioșie, iar mărturiile despre unul din aleşii Lui, Cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos, continuă să aducă mângâiere și întărire multor suflete. De-a lungul timpului, numeroși credincioşi mi-au mărturisit felul minunat în care au simțit ajutorul și prezența Cuviosului.

Am aflat astfel că un bărbat din Arad obișnuia să îl ia în râs pe Cuviosul și minunile lui. În 2023, ajungând la Mănăstirea Tismana, a sunat o cunoștință care îi vorbea adesea despre el și l-a întrebat în batjocură: „Unde este, mă, mormântul ăluia despre care îmi tot spui că face minuni?”. I s-a răspuns: „În spatele bisericii, în partea stângă a altarului!”. După aproximativ o jumătate de oră a sunat din nou și a spus, vizibil tulburat: „Am plecat, că m-am învârtit de zece ori în jurul bisericii și nu am văzut niciun mormânt!”.

O doamnă din Horea, venită la mănăstire, mi-a povestit că tatăl ei trecuse la Domnul de ceva vreme și, deși îi era foarte dor de el, nu îl visase niciodată. Într-o rugăciune simplă și plină de dor, a îndrăznit să spună: „Cuvioase, adu-mi-l pe tata, că mi-e dor de el!”. În noaptea aceea, pentru prima dată de la plecarea lui, și-a visat tatăl.

Pe la începutul lui iunie 2024, maica stareță Ioanichia mi-a trimis un mesaj că vrea un Acatist al Cuviosului pentru a-l dărui cuiva. I-am spus că găseşte în chilia mea, în dulapul de după ușă. A intrat, a căutat, însă nu îl găsea. La un moment dat a întrebat simplu și firesc: „Da’ unde ești, Cuvioase?”. Atunci a auzit foarte clar un glas care i-a răspuns: „În rai, dragă!”. Imediat după aceea, a găsit Acatistul.

O altă mărturie vine de la o doamnă care a început să citească mărturiile și cărțile despre Cuviosul Gherontie. În acea perioadă, medicii îi descoperiseră un polip și urma să efectueze investigații suplimentare. Citind despre binele pe care l-a făcut Cuviosul atâtor oameni, a luat fotografia lui, a așezat-o în dreptul locului bolnav și s-a rugat simplu, așa cum a știut ea mai bine, cerându-i ajutorul și mijlocirea. Când s-a întors la medic pentru control, polipul nu mai era. Mai mult, toate analizele au ieșit bine. Cu emoție și recunoștință, femeia a mărturisit: „Chiar am simțit ajutorul lui. Cred că dragul de el a mijlocit pentru mine!”. Și-a exprimat, de asemenea, dorința de a ajunge într-o zi la Mănăstirea Tismana, pentru a-i mulțumi pentru ajutorul primit.

Pentru mine, care am avut darul să-l cunosc și să-i fiu aproape, aceste mărturii nu sunt doar întâmplări deosebite, ci continuarea firească a felului în care Cuviosul Gherontie a lucrat și în timpul vieții sale. Îl regăsesc în fiecare dintre ele: smerit și ascuns, dar plin de iubire și de grijă pentru oameni; apropiat de cei îndurerați, gata să mângâie și să ajute pe oricine îl chema cu credință. Întâmplarea celui care, venind cu batjocură, nu i-a putut găsi mormântul îmi amintește încă o dată că cele ale lui Dumnezeu nu se descoperă inimii mândre și iscoditoare, ci sufletului smerit și deschis către lucrarea harului. De aceea, fiecare astfel de mărturie este pentru mine și pentru cei care l-au iubit o chemare la mai multă credință, mai multă smerenie și mai multă încredere că Cuviosul nu și-a încetat lucrarea, ci continuă să mijlocească și să fie aproape de cei care îl caută cu inimă curată.

Arhim. Dionisie Ignat,
Mănăstirea Sfântul Ilie Albac