De Părintele Gherontie mă leagă întâlniri dragi sufletului meu. Mi-a fost prezentat la hramul Mănăstirii Tismana de către maica stareţă Iustina Popovici de la Mănăstirea „Sfânta Ana” Orşova. Terminasem Facultatea de Medicină Veterinară din Timişoara şi eram student la Teologie. Gândul cu care am început această a doua facultate a fost legat de dorinţa mea de a deveni monah. Aici intervine a doua întâlnire a mea cu Părintele. Eram la Mănăstirea Orşova, unde îmi plăcea să studiez, când, într-o seară, mergând la slujba Vecerniei, l-am zărit în genunchi, rugându-se la intrarea în biserica mănăstirii. A apărut şi maica stareţă, pe care Părintele a salutat-o, iar dânsa i-a spus: „Să vă rugaţi şi pentru fratele Gheorghe, că este la Teologie!”. Părintele Gherontie mi-a luat mâna dreaptă, mi-a sărutat-o şi a zis: „Iui, dragă! Iui, dragă! O să fie preot! O să fie preot!”. Nu mă gândisem atunci la preoţie, mă gândeam doar la călugărie. A mai durat un an, cred, şi s-a împlinit cuvântul acesta al Părintelui Gherontie. În anul 1999, am fost hirotonit ierodiacon, apoi ieromonah.
Chiar dacă nu am fost într-o legătură personală cu dânsul, când mă întâlneam cu persoane care îl cunoşteau sau care vorbiseră cu el, eram dornic de fiecare dată să aud cele povestite despre ajutorul pe care îl primiseră de la Dumnezeu prin rugăciunile lui. A rânduit Domnul să am şi o amintire, o „pictură” a Părintelui Gherontie: o planşă cu o biserică mare, alcătuită din zeci de bisericuţe.
Rânduia Domnul să aflu pe unde mai mergea, ce a zis, ce a mai făcut. Aşa a fost şi în luna octombrie 2018, când am ajuns cu un grup de pelerini din Timişoara la Aşezământul Românesc de la Ierihon. Maica stareţă Evghenia mi-a spus că tocmai trecuse un grup de pelerini în care era şi Părintele Gherontie şi dânsul i-a cerut un hârleţ: „Dă-mi un hârleţ, ca să îmi sap aici mormântul!”. A făcut această afirmaţie de două ori, iar maica a zis: „Ei, nebuniile Părintelui!” şi nu l-a băgat în seamă.
A doua zi dimineaţa, în 13 octombrie 2018, am auzit şi eu vestea că a trecut la Domnul, în camera de hotel din Bethleem. Cu ajutorul lui Dumnezeu şi al unui cunoscut din Ţara Sfântă, am reuşit să ajungem, împreună cu părintele stareţ Climent de la Mănăstirea Săraca şi cu părintele diacon Marian, să săvârşim pentru Părintele Gherontie slujba rânduită, la spitalul unde a fost depus la morgă. Când l-au adus din camera frigorifică, era cu faţa senină, luminată, strălucitoare… Când l-am binecuvântat, am văzut că avea mâna moale. Şi era foarte curat. Dealtfel, lucrurile acestea le-am remarcat în întâlnirile cu Părintele: curăţenia trupească şi lumina sufletească…
Am aflat că Părintele Gherontie ar fi vrut să fie înmormântat în Ţara Sfântă şi am făcut o întrebare la Cancelaria Patriarhiei Ierusalimului dacă ei ne pot ajuta cu un loc de veci acolo. Patriarhul Ierusalimului, Preafericitul Teofil al III-lea, cu care am şi vorbit când ne-a primit în audienţă cu grupul de pelerini, ne-a oferit un loc de înmormântare care ţine de Biserica „Sfântul Nicolae” din Bethleem. Planul lui Dumnezeu a fost însă altul şi am aflat că totul a decurs foarte repede cu aducerea lui în ţară.
L-am preţuit pe Părintele Gherontie şi m-am bucurat şi eu de prezenţa acolo, la Bethleem, la căpătâiul lui. L-am cinstit cât a trăit pentru viaţa lui şi pentru crucea pe care a avut-o de dus: făcea lucruri neobişnuite pentru oameni, poate „necivilizate”, pentru care era considerat nebun de către ceilalţi sau ieşit din cele ale lumii acesteia. Dacă însă treceai peste aceste lucruri, vedeai omul lui Dumnezeu, foarte rugător şi plin de lumină, de bucurie.
Părintele Gherontie se bucură şi după trecerea la Domnul de cinstirea celor care l-au cunoscut şi l-au preţuit. Toţi cei care s-au bucurat şi au preţuit prezenţa Părintelui şi lucrarea rugăciunii lui în viaţa lor îi simt lucrarea în continuare, pentru că Domnul îl iubeşte pe robul Său!
† Paisie Lugojanul,
Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei
