După trecerea Cuviosului la Domnul, am mers în Ţara Sfântă. Am trăit foarte intens acele zile, a fost un moment covârşitor. Ştiam că e la Domnul şi nu am prea stat să văd ce trăiri am.

Luni, în 15 octombrie 2018, când am ajuns, era la morgă, în Bethleem. M-a marcat faptul că, deşi trecuse la Domnul de trei zile, când l-au scos din zona aceea cu camere frigorifice, Cuviosul Gherontie era cald. L-am pupat pe frunte, era foarte cald şi mirosea a flori. Era ca şi cum s-ar fi dat cineva cu parfum. Mirosea foarte, foarte puternic.

Prima dată am crezut că mi se pare şi am început să îl miros, ca să mă conving. Era adevărat!

Laurenţiu Curcea,
Craiova