Pe Cuviosul Gherontie l-am cunoscut în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, pe vremea când soțul meu era arhidiacon, slujitor al Catedralei din Alba Iulia. Îl priveam cu mare drag și simțeam cum mi se umple sufletul atunci când îi vedeam mâinile ridicate spre cer. Știam că acele mâini se roagă și pentru noi, cei pe care îi cunoștea. Mulțumeam Domnului, în sinea mea, pentru un astfel de rugător. Mă înfiora și, totodată, mă punea pe gânduri cu privire la propria mea stare de rugăciune. Pe de altă parte, mă contraria veselia și căldura cu care ne vorbea. Ne îmbrățișa cu privirea, iar din preaplinul inimii sale oferea tot ce avea la îndemână: iconițe, cărticele, dulciuri. L-am întâlnit des. M-am bucurat de fiecare dată de prezența sa, de vorbele calde, de îmbrățișări, de privirea blândă și pătrunzătoare, de cuvintele pline de tâlc, pe care încercam să le înțeleg…
Cuviosul nostru drag nu ne-a abandonat nici după mutarea sa la Cer! Dumnezeu a îngăduit ca la cumpăna dintre anii 2023–2024 să trăim și o cumpănă a vieții noastre. Soțul meu a contractat un virus foarte puternic, care s-a suprainfectat extrem de repede și, după doar trei zile, a fost la un pas de moarte, în sepsis cu punct de plecare pulmonar (bronhopneumonie bacteriană, insuficiență respiratorie obstructivă hipoxică cu necesar de flux crescut de oxigen, pleurezie bazală dreaptă, alcaloză respiratorie, hepatopatie reactivă, insuficiență renală acută prenatală – sunt doar câteva dintre diagnosticele existente la internare). A fost internat de urgență în secția ATI a Spitalului Județean Alba, vineri, 29.12.2023. O echipă extraordinară de medici a stabilit tratamentul și a început administrarea lui, însă organismul nu reacționa la medicație.
Vineri, în „noaptea privegherii” sale, în efortul supraomenesc de a supraviețui, părintele Alin, soțul meu, s-a rugat necontenit Domnului, Maicii Sale și sfinților Săi. Străjer al suferinței, alături de masca CPAP, a fost Cuviosul, a cărui iconiță a ținut-o permanent în podul palmei.
Primele trei zile au fost critice. Medicii au făcut tot ceea ce se putea face din punct de vedere medical. Cu toții așteptam minunea. Iar Domnul a fost aproape și a săvârșit această minune. Toți medicii implicați în caz recunosc această evidență. Chiar medicul șef de secție a spus că a fost unul dintre acele cazuri în care L-a întâlnit pe Dumnezeu la ATI.
În 7 ianuarie, în a zecea zi de la internarea soțului, de Soborul Sfântului Ioan Botezătorul, primesc un telefon de la prietena noastră, Monica Opriș. Îmi spune, bucuroasă, că l-a visat pe Cuviosul, iar visul ei a fost tulburător: „În vis, Cuviosul trecuse de curând la Domnul, de vreo zece zile, și am avut gândul că, dacă îl vom pune peste Alin, Alin o să se facă bine. Negociam în vis cine să îl ia de picioare și cine de sub brațe. Până la urmă, am zis că îl iau eu de picioare, că așa făceam și când trăia, când îl mai legănam amândoi, ca pe un copil. Și în vis era flexibil, așa cum a fost și după ce a trecut la Domnul. L-am luat deci pe Cuviosul și l-am pus peste Alin, care era într-un sicriu. La un moment dat, Cuviosul s-a mișcat, a deschis ochii și ne-a spus: «M-ați adus la viață! Acum să îmi dați de mâncare, că de atâta vreme nu am mâncat!». I-am spus: «Cuvioase, l-ai înviat pe Alin!»”. La acest mesaj, soțul meu i-a răspuns, în aceeași zi: „Ziua pe care o trăiesc astăzi este ca o zi de Înviere. Mulțumesc pentru rugăciune! Sunt 100% sigur că ați făcut multe rugăciuni pentru mine, că altfel nu supraviețuiam. Pe Cuviosul l-am avut tot timpul aici: iconița am ținut-o în palmă, iar Acatistul sub pernă. Îi sunt dator Cuviosului și cu o masă, și cu învierea!”.
Pentru noi, aceasta a fost o adevărată lecție de viață. Am prețuit întotdeauna sănătatea, însă nu suficient încât să ne oprim atunci când nu mai puteam. Am prețuit timpul petrecut împreună și căutam să avem cât mai des astfel de momente, dar nu prețuiam fiecare clipă așa cum ar fi meritat. Rugăciunea era prezentă, însă nu îndeajuns. Am realizat cât de fragili suntem. Și, mai presus de orice, am primit din nou darul vieții. Vineri noaptea, sâmbătă dimineața, medicii așteptau. Așteptam și eu minunea, știind că ei făcuseră tot ce era omenește posibil.
Suntem datori Domnului, Maicii Sale, sfinților Săi și Cuviosului Gherontie, care au mijlocit și au implorat pentru noi!
Prof. Maria Albu,
Alba Iulia
