„De sărbătoarea Sfântului Ioan Botezătorul, în anul 1997, la câteva zile după ce Cuviosul venise pentru prima dată la noi acasă, am mers la Mănăstirea Oaşa. La coborâre, maşina în care eram eu a derapat într-o curbă, şoferul a tras mult spre stânga, pentru a nu cădea în prăpastie, şi a intrat cu roata din faţă între două stânci, care au blocat-o şi nu ne-am răsturnat. Cum nu aveam centura de siguranţă, din inerţie am dat cu capul în parbriz şi l-am spart. M-am ales cu nişte dureri cumplite de cap. Vineri, în 17 ianuarie, am intrat în catedrală să caut pe cineva. Tocmai se terminase Sfântul Maslu. Când m-a văzut, Cuviosul a venit la mine, mi-a luat capul între mâini şi a zis: „Hai, să ne dăm cap în cap!” Până să înţeleg despre ce este vorba, m-am trezit lovit în cap de trei ori cu o forţă încât am crezut că o să cad jos. După acest „tratament”, durerile de cap au încetat, ca prin minune!” (P.D.)