Unul dintre marii duhovnici contemporani, cu mare râvnă misionară, a fost Părintele Lazăr Ţabra, care a slujit câţiva ani şi la Catedrala din Alba Iulia. La sfârşitul anului 1999, după ce părintele Ioan Cojan a strămutat biserica de lemn a Schitului „Sfântul Ioan Botezătorul” în Valea Popii, la marginea oraşului Alba Iulia, în locul sfinţiei sale a fost adus Părintele Lazăr, care a început ridicarea unei noi biserici şi a unei noi comunităţi monahale, de maici.
Prima obşte a Schitului „Sfântul Lazăr”, cum a fost numit după punerea pietrei de temelie a noii biserici, a fost alcătuită în special din maici aduse de la Mănăstirea Râmeţ. În 2001 am ajuns şi eu la schit, împreună cu câteva maici. Aşa am început să fiu mai aproape şi să văd lucrarea Cuviosului Gherontie, care venea des la noi la schit.
Fiind la început de drum, erau mari greutăţi, dar Cuviosul ne susţinea în multe feluri. Casa mea era schitul, dar pentru scurte perioade de timp mai mergeam şi la catedrală la ascultare, la bucătărie. Îmi amintesc că odată, după Sfânta Liturghie, Cuviosul a rămas în catedrală, s-a pus în genunchi sub policandru şi, cu mâinile ridicate, a început să se roage: „Doamne, ajută şi schitul… da’ cum îi spune?…, Doamne, da’ ştii Tu…, Schitul Lazăr! Ajută-l, Doamne! Schitul de acolo, de sus!”. Am fost tare bucuroasă că ne are în rugăciunea lui! Nu a fost singura dată când l-am auzit rugându-se pentru noi. Le pomenea chiar nominal la rugăciune pe maici atunci când erau ispite mai mari. Mărturisesc, de asemenea, că l-am văzut de mai multe ori că îi dădea Părintelui Lazăr bani pentru trebuințele mănăstirii.
Când am venit de la Râmeţ, noi nu-l cunoşteam pe Părintele Lazăr, dar ne-a spus părintele Ioachim (care acum e la Mănăstirea Frăsinei) să mergem cu toată încrederea sub oblăduirea lui, că nu a văzut în viaţa lui un om mai curat ca dânsul. Cred că asta simţea şi Cuviosul şi vedeam cum îl preţuieşte. Doar frumos vorbea cu dânsul şi despre dânsul cu alte persoane. Era atâta veselie când se întâlneau, pentru că şi Părintele Lazăr a fost un om vesel. Când erau amândoi, aveam atâta linişte, atâta siguranţă, atâta pace!
Monahia Teodora,
Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului”, Cacica
