Am o prietenă cu multe probleme de sănătate, și mari. Nu se văita în legătură cu boala ei. Dimpotrivă, ea îi încurajează pe alții cu necazuri mult mai mici decât ale ei. Crede cu tărie în ocrotirea Sfântului Nectarie și în rugăciunile Maicii Domnului către Fiul Său.
Având și eu niște probleme, am discutat cu prietena mea și am aflat pentru prima dată despre Cuviosul Gherontie. Mi-a spus: „Strigă la el și spune-i că știi că poate să te ajute, așa cum a ajutat pe atâția creștini care au dat mărturie în cele opt volume. Sunt sigură că sunt și alții care s-au bucurat de binecuvântările Cuviosului!”. Prietena mea mi-a oferit două volume cu mărturii. Deocamdată, am citit numai volumul cinci.
În martie 2026, am avut nevoie să apelez la ajutorul Cuviosului. L-am rugat pentru sănătatea soțului meu și am primit ajutorul imediat. De asemenea, am avut și eu o problemă la o măsea, cu infecție de vreo doi ani. Dentistul meu m-a trimis la București, să încerc la un alt medic să-mi rezolve măseaua. Când a lucrat la măsea, s-a rupt acul în rădăcină și a rămas acolo. Atunci l-am rugat pe Cuviosul să-l ajute pe domnul doctor să-l scoată. A reușit să scoată restul de ac rămas pe canal, dar mi-a spus că măseaua nu-mi poate fi rezolvată și că urmează să-mi facă operația. Înainte de a finaliza lucrarea, domnul doctor a zis că vrea să mai încerce o dată, să mai avanseze unu-doi milimetri, ca să dea drumul infecției. Am fost cu gândul la Cuviosul. Și stomatologul a reușit să ajungă la zona la care își dorea. Era și el foarte bucuros, iar eu am promis în gândul meu că o să dau mărturie în legătură cu ce s-a întâmplat.
Din punctul meu de vedere, este o minune rapidă, pe care nu o merit. Mi-am făcut un obicei ca, în momentul în care îmi fac rugăciunile, să-l chem pe Cuviosul Gherontie. Îi mulțumesc și îl rog să fie alături de mine, de soțul meu, de copiii și nepoții mei. Mulțumesc, Cuvioase Gherontie!
Mihaela C.,
Dâmboviţa





















