Cuviosul ne-a resetat sufletul
Cu ajutorul lui Dumnezeu și cu mijlocirea Cuviosului, am ajuns la Tismana, în august 2023. Întrucât am văzut pe internet că o doamnă oferă cazare gratuit, ne-am făcut curaj și am întrebat dacă ar putea să ne ajute. Doamna respectivă era plecată, dar am luat legătura cu verișoara ei, care locuia la 15 km de Tismana. Nu am mai stat pe gânduri și am plecat.
Ajunși cu bine, am mers la mormânt. Acolo, fetiţa noastră era foarte energică și se plimba în toate părțile. Nu a durat mult timp și a apărut o doamnă care a adus bomboane la mormânt. Intrând cu ea în vorbă, mi-a zis că nouă ne-ar mai trebui un copilaș pentru ca fetiţa să aibă cu cine să se joace. Eu i-am zis că îmi este frică și nu cred că o să fac faţă psihic. Ea mi-a spus că aşa a crezut și ea, dar, dacă ne lăsăm în voia lui Dumnezeu, toate se așază. Am luat-o ca pe un semn de la Cuviosul.
Între timp, doamna povestea în legătură cu fricile, că fetiţa ei a făcut diabet la 14 ani și era la un moment dat supărată pe Domnul, fiind la o vârstă aşa fragedă cu tratament cu insulină. Apoi nu a mai durat mult timp și fetiţa, din păcate, a intrat într-un grup de proxeneţi, dar aceștia, văzând că este bolnavă, au dat-o afară ca să nu moară în mâinile lor. Doamna exclama: „Trebuie să avem grijă, mai ales să nu își piardă sufletul, nu trupul!”. Ne-am cutremurat! Mare lecție am primit de la Cuviosul, să nu ne mai plângem de orice și da, chiar dacă și noi avem necazuri, la alții sunt mult mai mari. De noi depinde mântuirea noastră: cârtim în faţa lui Dumnezeu sau ne lăsăm în voia Lui?!
Mă simţeam mângâiată sufleteşte…
La câteva luni, pentru prima dată a venit soţul meu cu propunerea să mergem la Cuviosul. Nedumerită, pentru că eram la limită cu banii, îmi venea să zic „Nu!”, dar inima, care are atâtea întrebări și patimi, striga din mine „Da!”. Mi-a spus apoi să nu alimentez maşina cu motorină, să ne calculăm banii şi vedem dacă mergem sau nu.
Duminica, venind direct de la biserică, pentru că benzinăria era în drum, l-am rugat pe domnul de serviciu să îmi alimenteze el maşina. El m-a întrebat dacă să pună motorină, am răspuns afirmativ, dar nu m-am uitat nici la bon, nici la pompă, că fetiţa plângea tare.
Când am ajuns acasă, am citit în volumul 4 o mărturie în care Cuviosul spunea cuiva că banii vor veni, cu cât dai, cu atât primești. Ne-am rezolvat rapid cazarea la doamna la care am mai fost, ne-am pornit la drum, dar mașina a început să aibă ceva probleme. Simțeam efectiv că nu mai are putere să meargă cu viteză mare… Din spate, îi mărturiseam Cuviosului că doar eu sunt de vină că nu l-am ascultat pe soţul meu şi am alimentat eu maşina. Am pus unul dintre volumele cu mărturii pe scaunul din faţă și l-am rugat pe Cuviosul să facă ceva, apoi îl aud pe soţul meu spunând că maşina şi-a revenit.
Am ajuns la mormânt. Fetiţa, fiind atrasă de bomboane, era atât de fericită și încontinuu desfăcea bomboane fie pentru mine, fie pentru soţul meu. Am luat-o ca un tratament de la Cuviosul. Între timp, se aproprie o familie. Îmi fac curaj și îi întreb dacă l-au cunoscut pe Cuviosul. Ei mi-au răspuns că au venit din Germania să îi mulţumească pentru ajutorul oferit. Niciunul nu avea serviciu stabil şi au venit cu ceva timp în urmă să îl roage pe Cuviosul să îi ajute, iar când s-au întors în Germania au găsit pe o ușă un anunţ: „Căutăm ajutor de bucătar!”.
Eu eram şocată, deoarece în aceeași situație ne aflam și noi. Între timp, domnul scoate din geantă și îmi pune în mână 200 lei, spunându-mi că sunt pentru fetiţă. Eram atât de emoționată, deoarece Cuviosul niciodată nu mi-a rămas dator. E sfânt și răspunde la întrebări, chiar dacă ele sunt puse doar cu gândul.
Bucură-te, că grabnic ajuți celor care se roagă ție cu lacrimi..
Trecând printr-o etapă de început cu fetiţa, mai exact cea de creșă, a contactat, la început de an, viroze peste viroze, dar și varicelă și rujeolă, toate acestea conducând la o imunitate scăzută. Cu mult repaus acasă (într-o lună a fost doar două zile), am încercat să o ajutăm cât putem de mult. Soțul lucrând foarte mult, am decis să îmi caut ceva de lucru până în patru ore, ca să pot să mă descurc și cu fetiţa, şi cu toate cele necesare, pentru că nu avem niciun ajutor de la cineva apropiat.
Vă scriu cu lacrimi în ochi, dar și cu bucurie în inimă, mărturisind ajutorul deplin al Cuviosului. După aproape o lună de zile de repaus, am lăsat-o, dar am fost sunată de la creșă să merg după ea că are secreții nazale și că nu este în regulă. M-am necăjit enorm, pentru că sunt tare încărcată de situația cu virozele, de suprasolicitarea soțului, de plecarea de la locul meu vechi de muncă și am zis: „Numai Cuviosul mai poate face ceva pentru mine!”.
M-am închis într-o încăpere și cu lacrimi am început să plâng și să îl rog pe Cuviosul să mă scoată la liman, că nu mai aveam nicio soluție. Vă mărturisesc că atunci când am mers la creşă, fetiţa nu mai avea nicio secreție, iar asistenta s-a oferit să mă ajute să o pot duce și zilele următoare, fie și un program mai scurt. Miraculos, a fost bine și neașteptat de repede.
Îți mulțumesc, Cuvioase, pentru dragostea ta deplină!
Elena Man,
Alba Iulia





















