„Duceţi-vă, dragă, la orfelinat şi spuneţi-le că v-a trimis Gherontie!”
Eram în vizită la un prieten şi, la un moment dat, i-a sunat telefonul. Erau doi călugări de la o mănăstire din Moldova şi îi spuneau că doresc să vorbească cu Cuviosul, care atunci era găzduit la prietenul meu. Cuviosul a început: „Dragă, nu! Dânşii ce au, că sunt ameţit?! Ce vor de la mine?”.
Prietenul meu a dat telefonul pe difuzor (aşa cerea Cuviosul) şi astfel am fost martori şi noi la toată conversaţia. „Cuvioase, eu sunt fratele…, iar dânsul este fratele…, de la mănăstirea… şi avem o problemă, că stareţul nostru ne-a spus să facem un lucru, dar noi nu suntem de acord, nu ne convine ce ne-a spus!”. Cuviosul a zis către noi: „Dragă, dar dânşii sunt mai ameţiţi ca mine!”, apoi a început conversaţia: „V-a zis stareţul să faceţi aşa?”. „Da!”. „Şi voi ce aţi făcut?” „Păi nu am vrut, că nu e bine ce ne-a zis stareţul!”. „Atunci, cuvioşiile voastre, să vă duceţi în oraşul (nu mai ţin minte numele) şi acolo este un orfelinat. Vă duceţi la orfelinat şi le ziceţi că v-am trimis eu şi că sunteţi orfani. Şi să vă primească acolo!”. La care, părinţii, au început: „Păi, staţi aşa, nu vă aduceţi aminte, că eu sunt fratele… şi dânsul, fratele… Noi nu suntem orfani! Noi suntem de la mănăstire!”; „Dragă, dar stareţul ce v-a zis?”; „Ne-a zis să facem aşa, dar nu e bine, nouă nu ne convine! Stareţul greşeşte!”; „Şi aţi plecat de la mănăstire?”; „Am plecat!”; „Atunci duceţi-vă acolo, la ofelinat, şi spuneţi-le să vă primească, că v-am trimis eu, şi că sunteţi orfani!”; „Dar noi nu suntem orfani!”. Şi din nou a început Cuviosul cu întrebările de unde sunt, ce le-a zis stareţul şi apoi cu îndemnul: „Duceţi-vă, dragă, la orfelinat, şi spuneţi-le că v-a trimis Gherontie şi că sunteţi orfani!”.
Apoi a zis către noi: „Dragă, dragă, dânşii sunt mai ameţiţi ca mine!” şi nu a mai vrut să vorbească la telefon.
„Măcar la barbă să semeni cu dânşii!”
În 2013, în pelerinajul din Israel, în care am fost cu un grup din care făcea parte şi Cuviosul Gherontie, la Mănăstirea „Sfântul Gherasim” de la Iordan ne-am întâlnit cu un alt grup, condus de un părinte mai tânăr, bărbierit frumos, proaspăt. Merge Cuviosul la el, îl ia de mână şi se preface că nu înţelege ce sfinţi sunt pictaţi pe pereţi: „Dragă, dragă, dar acolo cine o fi?”. „Sfântul Sava”, i-a răspuns părintele. „Dragă, dragă, dar lângă dânsul, oare cine să fie?”. „Sfântul Antonie cel Mare, adică se vede că e Sfântul Antonie cel Mare!”. „Dragă, dar lângă dânsul cine e?”. „Sfântul Macarie cel Mare!”. Şi continuă Cuviosul: „Păi, dragă, dânşii toţi au, nu ştiu cum să-ţi spun, aşa o barbă mare! Oare cuvioşia ta, nu ai vrea măcar aşa un pic (şi i-a arătat cu mâna la barbă)! Măcar la barbă să semeni cu dânşii!”.
Laurenţiu Curcea,
Craiova
