Cuviosul nu avea nimic. I-am cumpărat o cămaşă, dar am uitat-o în maşină. După ce soţul meu i-a făcut baie şi i-a dat haine, nu a vrut să se îmbrace cu ce i-a dat el, spunând că are altele, dar la noi în casă nu avea nimic. Mă gândeam: „Cum adică are altele?”, apoi mi-am adus aminte de cămaşa din maşină. M-am dus jos după cămaşă, iar când soţul meu i-a dat-o, a zis de cămaşa pe care o dăduse jos: „Stai, dragă, că o dau la săraci!”. Am zis: „Uite că nimic nu ţine pentru el!”.
El se ruga pentru toată lumea. La noi veneau mulţi oameni şi, cum intrau în casă, le ştia problemele. Au venit să îi mulţumească nişte oameni care avuseseră probleme grave cu băncile, aveau datorii. Voiau să îl întâlnească să îi mulţumească pentru că au simţit ajutorul lui. Mă tot întrebau când mai vine pe la noi, pentru că voiau să-l întâlnească.
Cineva care avea un proces a venit la Cuviosul. Dânsul le spunea că nu este rezolvat cazul, că mai durează vreo şase luni şi îi îndemna să se uite cu atenţie pe hârtiile primite de acolo, că ceva nu e în regulă. Aşa a fost. A mai trebuit să aştepte încă şase luni, cât a zis Cuviosul, deoarece decizia nu conţinea în totalitate ceea ce era necesar.
Au venit şi oameni disperaţi să-i ceară ajutorul, când se înecase cineva şi nu îl mai găseau. Cuviosul se ruga, le spunea unde este şi aşa era. Odată i-a spus cuiva că persoana căutată este cu mâna muşcată de peşti şi cu faţa spre fundul apei şi aşa l-au găsit.
Au venit oameni care au dobândit prunci după ce Cuviosul s-a rugat, inclusiv unii cu funcţii foarte înalte în judeţul nostru.
Cineva a avut un accident foarte grav. Cuviosul s-a dus la el la spital şi acea persoană s-a vindecat foarte repede.
Era plin de viaţă. Orice om ar fi venit, cu orice supărare, la plecare era schimbat.
Maria Nemeş,
Satu Mare
