De la minunea cu mărul, am încercat să îl întâlnim cât mai des pe Cuviosul la mănăstire.
Prin 2012, ştiind că a venit, am mers să ne întâlnim. Avea un pahar cu vin în mână. La toţi le-a dat să bea din el, numai mie nu mi-a dat. Adică mi l-a pus la gură, dar nu ca să pot bea. Îl ţinea el în mână şi doar mi l-a pus aşa la gură, fără să mi-l ridice suficient. Era mai puţin de jumătate. Mi-a părut rău şi m-am gândit că nu sunt vrednic să beau pe urma dumnealui. Mi-am zis că poate rânduieşte Dumnezeu cu altă ocazie. M-am întristat un pic.
În ziua următoare, Cuviosul a coborât de la Schitul „Învierea Domnului”, de la maica Mariam şi a venit la noi acasă. Îmi doream mult să ne binecuvânteze casa şi să se roage pentru noi. A mai venit cu vreo doi băieţi. I-am pus la masă şi s-a comportat foarte normal. Nu a făcut nicio nebunie. L-am servit cu vin la masă şi mă gândeam că poate rămâne un pic în pahar şi beau pe urma lui, ca binecuvântare. A stat vreo trei ore. La un moment dat a stat cu capul pe masă şi ne-a spus că vrea să doarmă, dar de fapt, el se ruga.
Mai târziu, a văzut televizorul şi a zis: „Da’, ăla ce-i acolo?”. Băieţii au început să îi explice cum funcţionează. Cuviosul, ca şi cum nu ar fi văzut în viaţa lui un televizor, i-a lăsat să îi explice, nu i-a jignit că el ştie şi le-a zis: „Da?! Da?! Ia, dă-i drumul, dar să fie un «Ţura’i măi, bade!», să fie un ritm de-ăla de muzică populară!”. M-am gândit atunci: oare pe ce canal o fi rămas?! Poate sunt desene sau ce-i acolo şi ce vede. Când l-am pornit, era chiar melodia cu ritmul de care zisese înainte.
Fetiţa avea atunci vreo trei ani. Cum vedea o icoană, cum o pupa. Când a fost Cuviosul la noi, ea răsfoia o Biblie pentru copii, iar la unele imagini, Cuviosul îi spunea: „Alea să nu le pupi, că nu-s cu sfinţi!”.
Dar să închei cu ce-i mai important. Mă gândeam să rămână vin să beau după el. A băut un sfert din pahar şi, înainte de a pleca, s-a ridicat de la masă, a întins paharul că eram vizavi şi l-a pus în faţa mea, să beau. De zis nu mi-a zis nimic. Ştia ce mă doare şi ce am în suflet.
Ionică Pleşa
