Prin anul 2009, printr-o ispită greu de digerat la acel moment (mai ales în timp ce se desfășura), îmi pregătea Domnul o cărare nouă în viață, o cărare care de atunci a devenit o cale și un drum cu multe bucurii.
Dacă aș compara ispita de atunci și modul în care m-am răzvrătit (neştiind unde mă va povățui Dumnezeu) cu un examen, pot spune cu siguranță că l-am picat cu brio, nota 1 pe linie și fără felicitări. Dar Dumnezeu m-a luat de mână și, așa răzvrătit, m-a dus la Mitropolie și m-a dat în mâna Înaltpreasfinţitului Serafim, care m-a așezat la strană să mai citesc un psalm, o paremie, un Ceas… Încet, încet am început să și cânt, deși nu am studii muzicale și nici nu pot spune că aveam de-a face cu cântarea mai mult decât a fredona unele cântece populare sau unele care îmi făcea plăcere să le ascult.
Iată că din 2009, am ajuns în 2023, în Săptămâna Sfintelor Pătimiri. Cu dor și cu multă emoție am așteptat slujbele Deniilor, cu „Iată mirele vine”, „Când slăviții ucenici” și toate celelalte cântări. Miercuri seara, după slujbă, am început să îmi simt gâtul iritat, iar joi dimineață deja răgușeala se făcea simțită în voce, gâtul îmi era înfundat și uscat, abia vorbeam, iar la cântat eram ca un bidon „hodorogit”. Hai cu tratamente naturiste, cu pastile, cu miere de albine! Pauza vocală nu prea îmi surâdea, urma Denia celor 12 Evanghelii, urma Prohodul Domnului, de care îmi era cel mai dor.
Am ajuns în Vinerea Mare și se apropia ora Prohodului și abia vorbeam. Atunci am luat în mâna poza Cuviosului Gherontie și i-am spus: „Cuvioase Părinte, știu că acum te pregătești de Prohodul Domnului în soborul sfinților, știu că ești cam ocupat acum, dar știu că ești și grabnic ajutător, cu și fără timp. Te rog, ajută-mă să pot cânta, uite ce voce am și îmi doresc nespus să cânt Prohodul!”.
La un moment dat îmi dau seama că nu-i pot cere Cuviosului o minune atât de evidentă și să-mi tămăduiască instantaneu gâtul și am continuat rugămintea către Cuviosul Gherontie reformulând cererea: „Te rog, Părinte, ajută-mă să pot cânta cu răgușeala asta care mă supără. Nu vreau să fiu nici soprană, nici artist, ci doar să pot cânta!”.
Am luat poza Cuviosului, am pus-o în buzunarul de la piept lângă inimă și am zis: „Cuvioase, te pun aici în buzunar, te duc cu mine și ești lângă mine și mă ajuți așa cum va îngădui Domnul. Dacă mă vei ajuta, voi da mărturie despre ajutorul tău și voi mărturisi că mi-ai dres răgușeala!”.
A început slujba și nici măcar psalmii Utreniei nu i-am putut citi, de cântat – doar puțin și pe sărite. Ziceam în gândul meu: „Părinte, nu pot cânta, oricât îmi doresc, nu merge!”. Atunci, sub poza Cuviosului din buzunarul de la piept m-a săgetat ușor, ca și cum ar fi vrut să-mi spună: „Stai liniștit că nu te-am uitat, dar încă nu e timpul!”.
S-a terminat slujba, am ajuns acasă și am continuat tratamentul, măcar poate pentru slujba Învierii să fiu mai bine. La slujba Învierii a fost ceva mai binișor, într-o tonalitate mai joasă și nu foarte tare a decurs Utrenia, dar la „Ziua Învierii” la notele înalte a fost durere și chin. Nu mai ieșea niciun ton, ci doar un hârâit cu pauză. Mă gândeam: „Asta este, așa a fost rânduit de data aceasta, știe Domnul de ce!”.
Sfânta Liturghie am dus-o tot așa cu nodul în gât și glasul înfundat, până la momentul împărtăşirii. După ce m-am împărtășit, parcă nu îmi venea să cred cum îmi suna vocea! Chiar dacă nodul încă era jos la baza gâtului, glasul suna limpede, parcă nu aş fi avut nicio problemă. Cântarea „Hristos a înviat!” se auzea limpede și clar și mi-am adus aminte de săgetarea de sub poza Cuviosului pusă în buzunar.
De atunci și până când scriu aceste rânduri încă mai am acel nod în gât și tusea cam uscată, dar de cântat am putut cânta fără probleme prea mari. Am tot amânat să scriu aceste mărturii și de aceea am început prin a-mi cere iertare Cuviosului că a durat atâta timp până a așterne în scris mărturiile. Dar s-a întâmplat ceva minunat… de cum am început a scrie, a început și tusea să se „rupă” și pot tuși cu expectorare, ceea ce până atunci nu a fost cu putință, decât sec și înfundat.
Mihai Kast,
Nürnberg, Germania
