După această întâmplare minunată, în viaţa mea au început întrebările, mai ales că, la câteva ore bune după operaţie, medicul anestezist mi-a spus că era să părăsesc această lume! Era oarecum supărat pe mine pentru că în timpul operaţiei se întâmplase ceva grav. Intrasem în stop cardio-respirator, iar el considera că din cauza hipertensiunii mele arteriale şi îmi reproșa, fără să aibă dreptate, că nu am declarat acest lucru. Cum încă eram în acea stare de imensă bucurie duhovnicească, s-a supărat şi mai tare, crezând că nu îl iau în serios…
Când a venit chirurgul la vizita de dimineaţa şi a vrut să îmi scoată pansamentele, l-am văzut că se scarpină în cap şi îmi spune: „Aşa ceva nu am mai văzut! Ori am operat eu foarte bine, ori… Eşti ca şi vindecat!”. L-am întrebat dacă în cazul acesta pot deja să plec acasă! La ora 13:00 eram în maşină să plec spre casă. Mi-a spus că, în mod normal, ţin oamenii două zile internaţi, că mai sunt probleme, mai sângerează, dar la mine nu ştie ce s-a întâmplat de arată atât de bine la 8-9 ore după operaţie. Mi-a spus să merg după două zile să îmi scot aţele la doctoriţa de familie, care a rămas surprinsă şi mi-a spus: „Ceva nu e în regulă aici, că nu se vede operaţia! Aţele sunt, dar operaţia nu se vede!”. Altfel, când mă rănesc sau mă zgârii, mi se fac cheloide urâte, or, legat de operaţie, nu înţeleg cum găurile făcute de doctor au dispărut atât de repede.
După ce am conştientizat spusele anestezistului, cum că am fost în pericol de moarte, nu ştiu ce să zic că s-a întâmplat, decât că a fost intervenţia Maicii Domnului, care a pus mâna şi m-a luat în braţe! Acolo toate s-au reglat! Sunt convins că există Maica Domnului şi că e luminoasă şi frumoasă! Eu am văzut-o într-o lumină vie, caldă şi primitoare. Este frumoasă, caldă, un chip cald, mai frumos decât în icoană. Am rugat un iconar să îmi facă o icoană aşa cum am văzut-o, luminoasă, în veşminte albe, dar mi-a spus că nu e o icoană canonică. Eu aşa am văzut-o. Icoana aceasta a ei a rămas în sufletul meu. Aşa o ştiu, aşa am simţit-o şi nu există ceva mai frumos decât chipul ei! Cred că ochii sufletului au văzut chipul acesta atât de frumos şi primitor, că nu îmi venea să plec de acolo. Ştiu că dacă ne ducem acolo, la ea, e bine!
Nu ştiu cât a durat acea stare, dar mie mi s-a părut că a trecut o perioadă mare de timp. Nu aveam nicio treabă, parcă pluteam, nu mă durea nimic, o stare de bine, nu am cuvinte să spun. Am simţit exact cum te ţine o mamă în braţe, căldura de mamă şi ocrotirea pe care o simţi când te ţine mama ta în braţe, siguranţă, căldură, pace, lumină şi dragoste. Pace…
Când m-am întâlnit ulterior cu Cuviosul, după câteva luni, nu mi-a spus nimic, doar se uita la mine într-un fel anume şi îmi făcea metanii. Şi mă întrebam de ce face aceasta în faţa mea, că doar sunt un mare păcătos… Nu am băgat în seamă, pentru că mai făcea la fel şi altora. Cuviosului i-a descoperit Maica Domnului ce urmează să se întâmple cu mine şi lucrurile s-au desfăşurat aşa. Mi-a spus cu aproape 15 ani înainte…
Lucian O.,
Alba Iulia
