La mijlocul lunii septembrie 2021, mi-am dat seama că am contactat virusul SARS-CoV-2, dar am lucrat încă două-trei zile, timp în care am luat doar câte un paracetamol. Am vorbit apoi cu doctorița de familie să îmi dea antivirale, dar mi-a spus că numai în spital pot fi administrate. Într-o zi de sâmbătă, am fost confirmat purtător de virus. În noaptea următoare, sâmbătă spre duminică, m-am trezit cu senzația că cineva mi-a pus jar în zona rinichi-plămâni.
Luni dimineaţa am chemat salvarea, iar cum starea mea de sănătate era deteriorată, am fost internat. Am ajuns în salon pe la ora 16:00, cu afectare pulmonară de peste 50%. După al doilea set de analize, la câteva zile, mai precis vineri dimineaţa, am fost pus pe două surse de oxigen, iar doctorița m-a avertizat că nu ştie care va fi evoluția bolii.
Am început să citesc despre cazuri ale altor persoane care au trecut prin infectarea cu acest virus şi am realizat gravitatea situației, mai ales că începeam să mă simt tot mai rău. Zilele, dar mai ales nopţile, treceau foarte greu. Rosteam doar rugăciuni simple, scurte, pentru că nu puteam să îmi mențin concentrarea pe intervale de timp lungi. I-am spus şi soţiei mele că se poate întâmpla orice şi că, dacă Domnul mă ia la El, înseamnă că mi-am încheiat misiunea pe pământ.
După vreo nouă-zece zile, într-o noapte de sâmbătă spre duminică, mi-am dat seama că situația era foarte gravă. Cum nu puteam să dorm, mă rugam… rugăciunea inimii sau altele mai scurte: „Doamne Iisuse, ai milă de sufletul şi de trupul meu!”. Am cerut şi mijlocirea Sfântului Nectarie. La un moment dat, în timp ce mă rugam la Maica Domnului, îmi vine în gând Cuviosul Gherontie. Îl ştiam de mult…
(Trebuie să spun că, în viața mea, două persoane m-au marcat auzindu-le cum se roagă: Maica Antonina de la Tismana şi Cuviosul Gherontie. Pe amândoi i-am auzit şi i-am văzut rugându-se când nu ştiau că-i aud sau că-i văd. Am simțit că la rugăciunea lor totul în jur se schimbă parcă şi aerul vibrează!)
Primind acest gând, am zis în durerea mea: „Doamne Iisuse, pentru rugăciunile Cuviosului Gherontie, pe care l-am ignorat, ai milă de mine!”… M-am adresat şi lui: „Cuvioase Gherontie, deşi te-am ignorat ştiindu-ţi harul, mijlocește la Domnul pentru mine!”. N-am zis de multe ori această rugăciune în care l-am pomenit pe cel ne-băgat-în-seamă… dintr-odată rugăciunea mi s-a întrerupt. Nu m-am mai putut ruga, dar parcă nici nu mai era nevoie… Am simțit o limpezime a minții extraordinară, o pace şi o liniște de nedescris, ca şi când ai descoperi Raiul! Ceva de nedescris… o stare de har (cum a numit-o un duhovnic).
Apoi am simțit că parcă se desface ceva în plămâni, o schimbare radicală a stării de boală. Am zis: „Doamne, cred că mă întorci înapoi! Înseamnă că nu mi-am încheiat încă menirea! Au mijlocit Maica Ta, Sfântul Nectarie şi Cuviosul Gherontie pentru mine şi m-ai întors înapoi!”. De atunci, lucrurile au mers spre bine. Am început să mă pot odihni. După două zile simţeam că pot să plec din spital, dar la sugestia medicilor am rămas până vineri.
A fost lucrarea Domnului să conştientizez nişte lucruri. Dincolo de ajutorul clar venit din partea Cuviosului Gherontie, mi-aș dori să mă rog cu putere şi să mai am acea stare de liniște şi pace, cum am avut atunci, în acea noapte spre dimineaţă de duminică. Îmi era indiferent dacă mai rămân la viaţa aceasta sau biologic mor… Deşi atât de scurtă (de fapt nu ştiu cât timp a durat) cred că starea de har pe care am trăit-o a fost un privilegiu, ca o pregustare a Împărăţiei lui Dumnezeu!
Nu pot să zic că acum apreciez viaţa mai mult, sunt însă conştient că poţi să te rogi mai atent şi că poate sunt categorii de oameni cărora nu le acordam atenţia cuvenită. Am toată consideraţia şi pentru medicii şi asistentele care m-au tratat, care s-au expus şi se expun zilnic, ca să-i ajute pe oameni.
La parastasul de trei ani al Cuviosul Gherontie, în 9 octombrie 2021 (imediat după ieşirea din spital), am vrut să merg la Mănăstirea Tismana, unde e înmormântat, să dau mărturie tuturor despre ce s-a întâmplat după ce l-am pomenit şi i-am cerut să mijlocească la Domnul pentru mine, dar încă nu eram în putere să conduc atâta drum…
Arhid. Ioan Roşca,
Alba Iulia
