În data de 25 noiembrie 2022, când eram în toiul pregătirilor ca pentru hram (la noi la mănăstire avem sfinte moaşte ale Sfântului Mare Mucenic Iacob Persul și oamenii s-au obișnuit să vină ca de hram), una din surioarele noastre s-a urcat pe o masă șubredă, ca să pună perdele la un geam.
Un picior al mesei s-a deplasat, iar ea a căzut. Încheietura mâinii stângi arăta tare rău: ori era ieșită din articulație, ori era ruptă. Am fugit la Urgențe. Ne-am rugat pe drum Cuviosului să ne ajute, să ne scoată în cale oameni buni. Nu mai fusesem niciodată la Urgențe în Râmnicu Vâlcea, nu știam niciun medic aici. Și aveam mari, mari emoții în ceea ce privește reducerea fracturii (reaşezarea oaselor în poziția inițială), dacă era vorba de o fractură. De multe ori se întâmplă să fie redusă greșit și e dureros să intervii a doua oară.
Acolo ne-a preluat un asistent foarte serios (credeam că e medic), care părea chiar dur la început. Doar mai târziu am înțeles că Dumnezeu ni l-a scos în cale. A consultat-o, a trimis-o să facă radiografie. Imediat ce am primit imaginile, le-am trimis unei doamne doctor radiolog din Sibiu, în care avem toată încrederea, și care, atunci când a văzut cum arată, a vrut să ne scrie mesaj „urâtă fractură”, dar a șters, ca să nu ne speriem (doar mai târziu ne-a povestit). Era o fractură cu înfundare, de epifiză distală radială și stiloidă ulnară.
Când am ajuns din nou la domnul asistent (eram încă sigură că e medic) și a văzut radiografia, a spus: „Nu cred că o pot reduce… arată foarte rău. Dar și dacă reușesc măcar 85%, tot e bine, că nu ar trebui operație!”. L-am rugat să îi facă o anestezie în focarul de fractură, că deja i se făcuse rău de la durere. Am mai povestit un pic cu ei în timp ce se pregăteau (atunci am aflat că e asistent și, sincer, ne-am speriat un pic) și au început procedura. A fost tare dureros. Apoi i-au pus ghipsul și ne-au trimis din nou să facem radiografie.
Când am primit imaginile, le-am trimis din nou doamnei doctor din Sibiu, care de data asta ne-a spus: „Au redus-o impecabil!”. Nu ne venea să credem… deja ne obișnuisem cu gândul că o să meargă la operație la București sau la Cluj. Ne-am întors din nou la domnul asistent, care de data asta era tare bucuros. A spus-o el, cu gura lui, că a fost mâna lui Dumnezeu! Știa că nu putea face asta singur.
Nu a mai durat mult timp și a fost schimbul de tură, el trebuia să plece acasă, iar noi să mai rămânem pentru că sora rămăsese cu o parestezie la nivelul halucelui (degetului mare) și nu eram siguri dacă a fost lezat vreun nerv sau era de la anestezie (în final s-a dovedit a fi de la anestezie). Înainte să plece, ne-a chemat până afară să ne dea un pomelnic și să ne roage să îl pomenim… fiecare are necazurile lui. Apoi ne-a lăsat pe mâna unui alt asistent (care ne-a trimis imediat acasă).
Concluzia noastră a fost că Dumnezeu a rânduit să ajungem la fix, pentru că altfel ar fi preluat-o altcineva. Apoi am ținut în continuare legătura cu dumnealui și ne-am întors tot la el să îi scoată ghipsul (atunci i-am dat și un set de volume de-ale Cuviosului Gherontie). Nu vă putem spune cu ce bucurie ne-am întors acasă în seara cu pricina! Surorile ne așteptau cu sufletul la gură… s-au rugat în tot acest timp. Pe lângă rugăciunile adresate Cuviosului Gherontie, am apelat și la Sfântul Mare Mucenic Mina și la Sfântul Mare Mucenic Iacob Persul, pe care nu putem să nu îi menționăm, dar fără a avea nicio îndoială: Cuviosul nu a lipsit de lângă noi.
Sora Roberta,
Mănăstirea Sărăcineşti
