La două zile după Parastasul celor „4 Steluțe” care ne veghează acum de Sus: Părintele Vartolomeu, Cuviosul Gherontie, maica proiestareță Ierusalima și maica Vartolomeia…
Cu cât trece timpul, mă tot gândesc că se apropie tipărirea volumului 7, cu ajutorul lui Dumnezeu, iar eu, spre rușinea mea, nu mi-am ținut făgăduința, aceea de a mărturisi cum m-a salvat Cuviosul de la moarte și multe alte întâmplări din viața de zi cu zi (multe deja le-am uitat și-mi pare rău).
I-am promis Cuviosului că îmi voi face curaj pentru a da aceste scurte mărturii, până la editarea următorului volum. Mărturisesc în frica lui Dumnezeu că, deși am avut marea binecuvântare de a-l cunoaște personal pe acest nebun pentru Hristos, mi-a trebuit o bună perioadă de timp pentru a mă convinge de lucrarea Cuviosului și de puterea rugăciunilor lui către Dumnezeu.
Prima întâlnire directă cu Cuviosul a fost într-o seară de sâmbătă, în timp ce în biserică se săvârșea slujba privegherii, o slujbă ce necesită multă concentrare din partea noastră, a celor ce cântăm la strană. Apăruse Cuviosul în biserică. Atenția tuturor s-a focalizat asupra lui. Auzisem de Cuviosul și de ghidușiile dânsului. Cu toate acestea, mă supărasem rău pe acest „bătrânel” care, prin gesturile și atitudinea sa, deranja mersul slujbei.
După ce am cântat la sfârșitul privegherii „Apărătoare Doamnă…” a venit și Cuviosul direct în fața icoanelor, stând cu mâinile ridicate și cântând foarte tare. Eram deja necăjită. Am zis în sinea mea: „Să fug prima din biserică!”. Zis și făcut. Am ieșit în mare grabă. Când să ies pe ușa mare din pridvor, Cuviosul era exact lângă mine și m-a prins puternic de braț, zicându-mi: „Ioi, dragă, dar, te rog, iartă-mă că te-am supărat!”. M-am speriat, încercam să fug, dar nu mă lăsa. De unde să știe Cuviosul că l-am criticat toată slujba și că mă supărasem atât de tare pe el, pentru tot ce făcuse la priveghere?!
Monahia Dositeea,
Mănăstirea Tismana
