L-am cunoscut pe Cuviosul Gherontie în cel mai greu an al existenței mele – 2023, un an tulbure, întunecat, plin de ispite și multe încercări. În luna octombrie, de ziua mea, am avut o intervenție chirurgicală pentru extirparea unei tumori, care s-a dovedit a fi canceroasă. Șocul a fost imens, pentru că șansele să primesc un astfel de diagnostic erau extrem de mici, fiind o formă foarte rară de cancer. Am mers la operație încărcată de supărările anterioare, cu o stare de înfricoșare. Mă rugasem, dar după mintea mea bezmetică, fără să cer sfatul duhovnicului și abia după operație, disperată, l-am sunat. Prima reacție a duhovnicului meu a fost să mă îndrume spre Cuviosul Gherontie de la Tismana, să caut cărțile de mărturii și să am nădejde că voi găsi calea de ieșire și din această încercare.
Am început să citesc mărturiile de pe site-ul dedicat lui, am dormit cu poza Cuviosului pe zona bolnavă și, organizându-mă mai repede ca niciodată, am ajuns cu soțul meu la Tismana pe 4 noiembrie – chiar ziua de naștere a Cuviosului. Plecasem de acasă gândindu-mă că, dacă mă ajută, voi merge să mă închin la mormântul lui în fiecare an de ziua mea și, pe neașteptate, el m-a chemat la ziua lui. Și m-a tratat regește, pentru că am găsit mormântul plin de bomboane, mere, covrigi, bere. Zâmbind și plângând în același timp, lângă mormânt, rugându-mă și povestindu-i toate încercările prin care am trecut, a început în mintea mea un dialog pe care nu puteam să îl opresc. Îmi veneau în minte replici care păreau rostite de el în mintea mea. Îmi spunea să nu mai plâng că sunt vindecată, să iau o bomboană, apoi un măr, apoi un covrig și, în final, o bere pentru soțu’.
Când mă tot codeam să iau sticla, îl aud pe soțul meu, lângă mine, zicând că ar lua și el o sticlă de bere, dar nu știe ce să facă… pentru că are de condus… M-a bufnit râsul și i-am zis să o ia și o bem împreună acasă. În timpul în care am stat lângă mormânt am simțit din când în când miros puternic de mir, pentru câteva secunde, iar a doua zi, când am revenit la mormânt, am simțit același miros venind în valuri spre mine.
Am mers la Sfânta Liturghie de la mănăstire și mă tot rugam să îmi scoată Dumnezeu în cale pe cineva care să-mi dea un cuvânt de îmbărbătare, dar nu puteam nici măcar să prind privirea cuiva din jur, preoți sau măicuțe. Am ieșit din biserică puțin dezamăgită, dar în curtea mănăstirii soțul meu vorbea deja cu maica L., care m-a încurajat și m-a sfătuit. Soțul meu mi-a spus că, stând în curtea bisericii și așteptându-mă pe mine, maica L. a trecut pe lângă el și a scăpat chiar în fața lui o sticluță cu ulei din candela de la mormântul Cuviosului. I-a dăruit-o și a intrat în vorbă cu el, aflând astfel că venisem să căutăm un ajutor duhovnicesc în problemele noastre. Am plecat de la Tismana nu doar cu ulei, bomboane, pietricele de pe mormântul Cuviosului, ci și cu multă speranță în suflet și întăriți pentru ceea ce urma să se deruleze. A urmat un drum lung, cu încă două operații, cu chimioterapie și radioterapie, analize succesive și investigații.
Fotografia Cuviosului a stat lipită de mine, în fiecare noapte, luni întregi, mai ales în timpul spitalizărilor, și am trecut de fiecare operație fără dureri și cu o stare de veselie inexplicabilă în situația respectivă. M-am refăcut ușor, iar tratamentele au fost suportabile fizic, dar nu asta este important, ci faptul că am trăit momente de bucurie profundă, de liniște și de încredere în Dumnezeu mult mai mult decât atunci când eram sănătoasă. S-au risipit multe din apăsările, angoasele și neiertările mele, iar drumul vindecării fizice a fost, de fapt, drumul vindecării sufletești.
L-am auzit pe Mitropolitul Bartolomeu Anania, în urmă cu ceva timp, povestind că, într-un moment al vieții lui, nu putea ierta pe cineva care îi făcuse un rău, iar duhovnicul lui l-a sfătuit așa: neiertarea este o jivină pe care o cari în spate tu, nu persoana pe care nu o ierți. Deci aruncă jivina din spatele tău! Ușor de zis, dar greu de făcut. Iertarea rațională nu e suficientă, trebuie însoțită de o eliberare a sufletului, care aduce în loc iubire și bucurie. Dar cred că asta nu se întâmplă prin puterile noastre, ci printr-un har al lui Dumnezeu, pe care trebuie să-l cerem.
Sufletul, ca și natura, are oroare de vid. Locul eliberat de neiertare, supărare și angoase este umplut imediat de bucurie. Îi mulțumesc lui Dumnezeu, Maicii Domnului și sfinților Lui, duhovnicului, preoților și maicii L. care m-au ajutat, soțului meu, nașilor și prietenilor care m-au cercetat, că m-au ajutat să dau jos jivina din spatele meu.
Îi mulțumesc Cuviosului că m-a îndrumat și m-a ocrotit. Cuviosul Gherontie și-a făcut loc în sufletul meu în liniște, discret, cu adieri de har, cu bucurie inexplicabilă, cu stări inefabile, cu emoții pe care nu le poți lămuri pentru că miezul lor e tainic, iar misterul lor doar Dumnezeu îl știe.
Jurn. Monica Apostol,
București
