În 1994 eram soră începătoare la Mănăstirea Hurezi. Când l-am văzut pentru prima dată pe Cuviosul Gherontie, am înţeles că mai venise pe acolo, pentru că maicile îl cunoşteau. Nu mi-a vorbit cineva de la mănăstire în special despre el, dar i-am simţit imediat nobleţea duhovnicească deosebită, sufletul nobil, care părea că nu e din lumea aceasta. Era foarte delicat.
La scurt timp, mi-am dat seama că a fost înzestrat de Dumnezeu cu darul înainte-vederii. Când aveai o încercare, simţeai din felul în care te privea că ştie prin ce treci. Nu îţi spunea, dar ştiai că ştie. Am observat că apărea atunci când aveam ispite mari sau când mănăstirea trecea prin greutăţi. Maicile îi spuneau simplu Iui, dragă, aşa cum şi el se adresa de multe ori, cu multă dragoste faţă de toţi oamenii. Când apărea, maicile se încurajau cu bucurie şi speranţă: „A venit Iui, dragă! Hai să îl rugăm să se roage!”. Şi întotdeauna ispitele se risipeau mai repede decât altă dată, când el nu era la mănăstire.
Aducea cu el multă veselie, parcă duhurile întristării dispăreau. Ştiam că se roagă şi va fi bine, iar asta ne dădea încredere… Când îl vedeam, eram ca şi copiii, ne adunam în jurul lui, iar el ne spunea câte ceva şi fiecare înţelegea cuvântul care îi era adresat.
Îmi povesteau maicile că într-o noapte îl auzeau cum cânta. Era singur, dar la un moment dat au auzit şi alte cântări, îngereşti. Şi-au dat seama la ce măsură duhovnicească era Cuviosul. Dar şi maicile…, că nu oricine aude… Eram la o priveghere şi Cuviosul îşi tot trăgea hainele. Maica stareţă Pavelina a zis către noi: „Nici chiar aşa!”. Lui însă nu i-a spus nimic.
Eram la poarta care dă spre bolniţă şi Cuviosul îşi făcea de lucru pe acolo. Cred că mă aştepta. Mi-a venit aşa o îndrăzneală să îi spun: „Roagă-te şi pentru mine!”. Şi mi-a zis: „Ioai, dragă, hai să ne rugăm amândoi!”. Ne-am pus în genunchi şi m-a pornit un plâns când l-am văzut aşa aproape de sufletul meu! Eram doar noi şi a făcut o rugăciune cu toată forţa şi special pentru mine! Nu am întâlnit la nimeni o sinceritate ca a lui în rugăciune… ceva nepământesc.
Monahia Maria-Magdalena,
Mănăstirea Strungari, jud. Alba
