Cuviosul a ajutat rapid și când l-am solicitat odată pentru sora mea mai mică, care locuiește în altă țară. Trebuia să găsească un apartament nou de închiriat în scurt timp, deoarece schimbase locul de muncă, începând să lucreze într-un alt oraș mai repede decât se aștepta.
Nu putea merge să vadă apartamentele decât seara, deoarece lucra, și cele pentru care a aplicat online s-au dat altor doritori, care s-au putut prezenta imediat la întâlnirile cu proprietarii. Reușise să vadă doar unul, care însă oferea condiții foarte proaste, cu o singură cameră, la un preț foarte mare. În plus, avea bilete cumpărate deja să vină în România pentru 10 zile, timp în care nu mai putea merge să vadă alte apartamente.
Am citit Acatistul Cuviosului, rugându-l să o ajute. Astfel, a găsit, în România fiind, un apartament foarte bun, cu trei camere, la același preț ca ultimul ce i se propusese, în stare foarte bună, cu locație bună. A aplicat pentru el și proprietarii au acceptat să îi arate apartamentul online, deși de obicei acordul se face prin agențiile imobiliare din zona respectivă, după o vizită fizic. Proprietarii erau vârstnici și nici nu știau să folosească bine internetul, dar au ales-o pe ea pentru a-l închiria, deși aveau încă multe alte solicitări.
De la varianta inițială găsită, a unui apartament cu o singură cameră, la un subsol, fără geam la bucătărie, murdar, neutilat, nemobilat, a ajuns să aibă, la același preț, un apartament cu trei camere curat, mobilat, utilat, cu loc de parcare etc. Și era extrem de urgent să-și găsească, deja stătuse ceva timp la hotel, mult nu mai putea căuta, inițial se gândea să aleagă primul apartament, văzând cât de greu reușește să găsească o locuință și neavând mai mult timp la dispoziție.
Dr. Maria Abaza,
Târgu-Mureş