În urmă cu ceva timp, stăteam în pat cu spatele rezemat de un dulap ce se afla la capătul acestuia şi citeam fără nicio grijă, fiind captivată de conţinutul cărţii.

La un moment dat, din cauza unei mişcări făcute de mine, de pe dulap a căzut o icoană care era doar rezemată de ceva. În cădere, a lovit cu un colţ peretele, apoi a căzut peste mine, lovindu-mă cu un colţ în partea de sus a unuia dintre sâni. Am simţit atunci o durere cumplită. Imediat m-am gândit şi la consecinţele pe care le putea avea această lovitură, întrucât fusesem operată la acel sân. Mi-am amintit cu groază la suferinţele prin care am trecut în acea situaţie.

Durerea a persistat mult timp, încât am început să mă îngrijorez. În acelaşi timp, nu voiam să merg la doctor, deşi uneori durerile deveneau insuportabile. M-am rugat să-mi lumineze Dumnezeu mintea ce ar trebui să fac şi mi-a venit gândul că salvarea mea ar fi Cuviosul Gherontie. Am căutat o fotografie cu Cuviosul şi am pus-o pe locul dureros. Durerea a dispărut aproape instantaneu. Am purtat acea fotografie până s-au şters aproape de tot culorile de pe ea, apoi am primit alta înfoliată, pe care o port tot timpul.

Au trecut aproape 5 luni şi nu a apărut vreun nodul sau altceva, ceea ce mă face să cred că pericolul a trecut cu ajutorul lui Dumnezeu şi prin mijlocirea Cuviosului Gherontie.

Monahia S.