Mama mea a fost la Cuviosul, undeva prin 2015-2016, prin intermediul fratelui ei. Eu eram atunci adolescentă. Mama a insistat să merg şi eu cu ea, dar am refuzat-o, spunându-i că eu nu cred în clarvăzători, că apar ca ciupercile după ploaie. În mintea mea de atunci, nu înţelegeam duhovniceşte lucrurile, iar acum îmi pare foarte rău.
Mama mea a fost la Cuviosul cu cineva din familie, care, înainte de a pleca, i-a spus unchiului meu că un singur lucru nu vrea: să îl pună Cuviosul la rugăciune, că auzise că se roagă mult. Când au ajuns, primul lucru a fost că i-a pus la rugăciune, deşi nu era ora la care Cuviosul obişnuia să se roage. Efectul rugăciunii cu Cuviosul a fost unul copleşitor: a început să plângă în hohote, ca un copil. Nu ştie cât a durat rugăciunea, dar l-a uimit cum Cuviosul parcă îmbrăţişa cerul. A trecut apoi şi prin tratamentul datului cap în cap, dar a şi primit sfatul: „Lasă-le, că nu sunt bune!”, cu referire la patimile cu care el se lupta atunci.
Mama a simţit ajutorul Cuviosului imediat. Într-una din dăţile în care l-a vizitat, Cuviosul i-a dat o bancnotă de 50 de lei, pe care mama o păstrează şi în ziua de astăzi. Mi-a spus că de atunci nu i s-a întâmplat vreodată să mai rămână fără bani. Dacă îşi dă ultimii bani din portmoneu, în câteva minute o sună cineva care îşi aminteşte că trebuie să îi returneze o datorie sau îi intră salariul.
Prin luna martie 2021, mi-a spus mama despre grupul de Facebook dedicat Cuviosului Gherontie, cel de pe site-ul www.cuviosulgherontie.com, că ea de când l-a descoperit citeşte întruna şi că m-a invitat şi pe mine să mă înscriu. Din curiozitate, am început şi eu să citesc. Eram încă foarte sceptică. La câteva zile, mi-au reapărut nişte probleme de sănătate, manifestate prin dureri abdominale foarte puternice. Deja mă obişnuisem cu ele, ştiam cum se manifestă, cât durează şi că nu trec cu niciun calmant. Atunci, am prins şi eu îndrăzneală şi i-am spus: „Cuvioase, dacă chiar eşti sfânt, fă să nu mai am aceste dureri!”. În zece minute, mi-au încetat durerile şi nu s-au mai manifestat.
Nu am fost pe deplin convinsă şi mi-am propus să îl mai încerc o dată. Îmi plângea într-o noapte foarte tare copilul şi nu se mai oprea. I-am zis: „Cuvioase, mai arată-mi o dată că eşti sfânt şi promit că o să cred în tine! Fă-l să se liniştească, că eu nu mai pot şi dimineaţă trebuie să mă scol la ora 5 să mă duc la lucru şi sunt terminată!”. Şi s-a liniştit imediat copilul, iar de atunci nu a mai plâns în nicio noapte. Doarme liniştit, adânc, profund.
Diana C.,
Cluj-Napoca
