Căpătasem o durere de spate îngrozitoare, care nu îmi dădea pace de o săptămână. Cred că făcusem o întindere musculară, pentru că mă aplecasem brusc să iau ceva și apoi am simțit un junghi puternic în spate. Am crezut că îmi va trece după ce aplic de câteva ori cremă, dar durerea persista. După aproximativ patru zile, începusem să îmi fac griji, îmi era din ce în ce mai greu să stau jos, să mă mut de pe o parte pe alta, nu mă mai puteam apleca, mă mișcam mai greu, aşa că am luat volumul 6 de mărturii cu Cuviosul, l-am strâns la piept tare și am început să mă rog. Atunci i-am cerut și iertare pentru că, deşi ne-a ajutat în nenumărate rânduri, noi nu am scris niciodată. I-am promis că, dacă mă ajută să scap de durerea asta de spate, o să dau mărturie. După două zile, mi-am dat seama că sunt ca nouă și că nu mă mai doare nimic, indiferent cum m-aș mișca.
Ajutor cu domnii polițiști de la rutieră
Eram cu soțul meu în maşină, în trafic, în drum spre Craiova, și ne doream să ajungem mai repede acasă. În Slatina, a forțat puțin semaforul şi, fix când am trecut noi, s-a făcut galben, nicidecum roșu. La același semafor, dar pe partea stângă, aștepta și… o mașină de poliție! Când ne-au văzut, bineînțeles că s-au luat după noi și ne-au tras pe dreapta.
Ne-au cerut actele, ne-au înștiințat că am trecut pe roșu și că sunt obligați să-i ia soțului permisul. Am încercat în toate felurile să le explicăm că nu era roșu și că am trecut maxim pe galben, că noi depindem de permis etc., însă nu a fost chip să-i convingem. S-au dus la mașină să facă cele necesare. Cum soțul este agent de vânzări, va puteți imagina cât de importantă este pentru noi păstrarea permisului. Ne-am dat seama că nu avem cum să-i facem să-și schimbe părerea și atunci am apelat la Cuvioşelul nostru. Am luat poza și i-am zis: „Cuvioase, știi că nu am greșit și doar tu mai poți să mai faci ceva! Te rog, ajută-ne!”.
În cinci minute, domnii polițiști s-au întors cu chef de vorbă, complet schimbați, fără nici măcar un avertisment sau o amendă. Soțul a rămas mască, nu înțelegea de unde vine această schimbare radicală, de parcă nici nu existase conversația anterioară… Când i-am povestit că între timp eu apelasem la ajutorul Cuviosului, am început să plângem amândoi ca niște copiii. Suntem atât de binecuvântați să îl avem!
Cuvioase, te iubesc și îți mulțumesc!
Oana Popescu,
Craiova
