Sâmbătă noaptea, în 4 mai 2019, m-a sunat maica stareţă pe la 11 şi jumătate, după o zi foarte încărcată, să mă rog pentru ea că o doare foarte tare ficatul.

Eu eram deja la rugăciune şi i-am spus: „Maică, ai poza Cuviosului Gherontie acolo în chilie. Ia-o şi pune-o pe locul unde te doare, pe ficat!” Şi am închis telefonul. După puţin timp mi-a trimis un mesaj în care mi-a spus că i-a trecut durerea. Mi-a povestit a doua zi că a pus fotografia Cuviosului pe locul unde avea durerea şi imediat a simţit o fierbinţeală foarte puternică şi după aceea ficatul nu a mai durut-o absolut deloc, ca şi cum i-ar fi luat cineva durerea cu mâna.

Asta e cu sfinţii! Şi o ştiu de la mai multe persoane, inclusiv de la maică-mea. Când o doare ceva (ea are probleme cu circulaţia periferică, în special la cap), ia icoana Sfântului Efrem cel Nou, alteori ia poza Cuviosului sau a părintelui Arsenie Boca şi o pune sub cap. Tot timpul face aşa. Dar asta ţine şi de credinţa omului! (Protosinghel Dionisie Ignat)