În anul în care a trecut la Domnul, Cuviosul Gherontie a stat la noi patru luni.
Într-o zi, aflându-mă în bucătărie împreună cu el, îl aud că mă întreabă: „Dragă, struţul este un animal?”. „Nu, dragă, este o pasăre!”, îi răspund eu. „Este cât o curcă?” „Nu, dragă, este mai mare!” „Struţul face ouă?” „Da, dragă, face ouă!”. Şi îl aud că începe iar, cu prima întrebare: „Dragă, struţul este animal?”… Şi a continuat cu aceleaşi întrebări de nu ştiu câte ori, de mă durea capul. Ştiam că o face intenţionat. Îi mai spuneam în gând: „Poţi să faci ce vrei, că nu mă supăr pe tine. Ştii că te iubesc!”. Şi îi tot răspundeam şi iar îi răspundeam la întrebări.
După câteva zile, vine soţul meu acasă cu carne de struţ. Primise pur şi simplu de la cineva, era gata pregătită, doar să o pun pe grătar…
Cristina Marin,
Eforie Nord
