Mi-am cumpărat icoana Maicii Domnului Ierusalimiteanca. Una mare, pe hârtie. Mai aveam nevoie de un bagaj, că am tot cumpărat una şi alta, aşa că am mai cumpărat un troller mai mare. Nu am ştiut că e contra cost al doilea bagaj şi în aeroport am făcut un singur bagaj, din cele două, le-am băgat unul în altul, dar nu am avut ce face cu icoana, întrucât mi s-a spus că nu mă lasă cu ea în avion, fiind aşa sul mare. În momentul în care mă gândeam ce să fac cu ea, vine Cuviosul, îmi ia icoana şi îmi spune: „Dragă, ţi-o dau în România!”. Nu ştiu ce a făcut cu ea, doar am stat alături de el în avion şi aveam emoţii. Şi tot zicea: „Dragă, ce are asta?”. Când am ajuns în Cluj, în aeroport, mi-a dat-o şi a zis: „Dragă, asta e a ta!”. Acum o am în casă, pusă pe un perete.

Dana Goja,
Negreşti-Oaş