(Cuviosul Gherontie şi Înaltpreasfinţitul Gherasim, 16 august 2013)
În urmă cu câţiva ani, când a venit Cuviosul Gherontie la noi la mănăstire, nu am avut unde să îl cazez decât la stăreţie. Venise pentru hram Înaltpreasfinţitul Gherasim, iar eu îmi făceam atâtea probleme, să nu îl vadă că intră şi iese din stăreţie. S-a terminat slujba, iar când Înaltul a ieşit de pe terasă, atunci a apărut şi Cuviosul din stăreţie şi tot încerca să închidă uşa cu cheia. Parcă dinadins stătea în faţa uşii şi tot răsucea de cheie. Mă gândeam: „Acum se ia Înaltpreasfinţitul de mine şi mă întreabă cum de l-am cazat în stăreţie!”. Închide Cuviosul în sfârşit uşa, se întoarce, iar când îl vede pe Înaltpreasfinţitul merge la dânsul şi îi face o plecăciune. Înaltpreasfinţitul îi spune bucuros: „Măi, Gherontie, măi!”.
În 2013, la Sfinţii Martiri Brâncoveni, la hram, s-au întâlnit ultima dată. Imediat după Sfânta Liturghie, Cuviosul mi-a cerut o bere şi atâta a insistat, până i-am adus. Nici nu a gustat din ea. Arhiepiscopul Gherasim urcase pentru câteva minute la reşedinţa sa de la mănăstire. Cuviosul îl aştepta să coboare, alături de alte persoane, în faţa logiei brâncoveneşti, iar când l-a văzut s-a dus la dânsul, cu berea în mână, i-a sărutat dreapta şi l-a întrebat: „Dragă, nu te supăra, mă mai cunoşti?!”. Înaltpreasfinţitul, la aproape 99 de ani câţi avea atunci, i-a spus cu mare bucurie: „Cum să nu te cunosc, măi, Gherontie?! De câte ori am jucat noi Hora Unirii!”. A fost aşa o bucurie între ei! Nu ştiu la ce s-a referit cu Hora Unirii.
Atunci la hram, a fost ultima dată când cei doi s-au văzut în viaţa pământească, deoarece în anul următor, în 9 aprilie 2014, Înaltpreasfinţitul Gherasim a trecut la Domnul. (monahia Marina)
