În anul 2021, la privegherea Sfântului Nicodim, eram la mormântul Cuviosului şi a venit o familie cu cinci copilaşi, aşa, mai sărăcuţi.
Aveau trei plăsuţe şi au zis că au primit de Crăciun mai multe daruri şi s-au gândit să pună şi ei pe mormânt pentru copiii care vor veni la mănăstire de ziua Sfântului Nicodim, că şi ei au primit altă dată de la dânsul câte ceva. Să se bucure şi copiii aşa cum s-au bucurat ei când au găsit dulciuri pe mormânt!
Stând şi văzându-i, o maică a insistat să ia o plasă înapoi, dar au zis că îşi iau doar puţine, aşa de binecuvântare, să îşi ducă şi acasă. M-au impresionat, mai ales că erau aşa de mulţi, şi i-am zis Cuviosului: „Vai, Cuvioase! Să le întorci cumva înapoi darul, să se întărească în credinţa că cu cât dăruieşti, cu atât primeşti mai mult!”. Mereu repetam această rugăciune, dar mă şi întrebam cum şi când o să facă acest lucru?!
Am intrat în biserică şi am rămas în pronaos, deşi de obicei merg la strană, în naos. Au venit şi ei şi s-au aşezat lângă racla Sfântului Nicodim. Stând acolo, fata mai mare merge la o maică cu două pomelnice, iar maica i-a dat banii înapoi. După un timp, a venit la slujbă un domn (era cu un părinte) şi s-a dus să se închine la racla sfântului, apoi s-a lăsat jos lângă ei, a scos portmoneul şi le-a dat nişte bani.
Între timp, eu am ieşit din biserică, iar când am intrat din nou, m-am oprit lângă uşă. Acolo era o tânără, despre care nu ştiam cine este. Când a scos Sfânta Evanghelie, s-a dus toată familia să se închine şi se pregăteau să plece. A venit domnul ce le dăduse bani la tânăra de lângă uşă (cred că era fata lui) şi i-a dat nişte bani şi i-a spus să le dea şi ea ceva acelor copii. Când au ieşit în pridvor, fata a mers după ei şi le-a dat şi acei bani. Eram fără cuvinte!
Am aflat şi răspunsul la întrebarea ce mă frământa şi am văzut ce repede le-a întors Cuviosul darul!
Monahia M.,
Mănăstirea Tismana