Cuviosul Gherontie, supranumit „cel nebun pentru Hristos” sau cunoscut între cei apropiați ai săi cu apelativul simplu „Cuviosul”, a fost, pentru cei care i-au stat o vreme mai îndelungată în preajmă, o prezență uimitoare și adesea neînțeleasă pe deplin, dar acceptată prin credință și, mai apoi, lămurită la timpul potrivit spre folosul duhovnicesc al fiecăruia.
Am avut privilegiul de a-l cunoaște pe „Cuviosul” într-un context și într-un moment cu totul deosebit din viața mea: în Craiova, la reședința episcopală a Preasfințitului Părinte Episcop Gurie Georgiu, pe atunci Episcop vicar al Arhiepiscopiei Craiovei, în momentul când, tânăr student la Facultatea de Teologie și secretar de cabinet al Preasfințitului Gurie, mă încurajam să dau ascultare chemării lui Hristos de a alege slujirea monahală.
Ansamblul „Renașterea” din Craiova (format din reședința episcopului vicar, chiliile Mănăstirii „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie” și căminul preoțesc), aflat în vecinătatea Catedralei Mitropolitane „Sfântul Dumitru”, era ca o oază de spiritualitate în mijlocul orașului, un loc binecuvântat, în care adesea „Cuviosul” poposea perioade mai lungi sau mai scurte, de zile și săptămâni, găsind întotdeauna în casa Episcopului Gurie un loc unde era cinstit ca un sfânt al lui Dumnezeu și, oricât ar fi încercat prin „nebunia” lui să ispitească răbdarea celor din jur, blândețea și dragostea cu care Episcopul Gurie îl întâmpina, urmate de nețărmurita libertate și îngăduință, îl copleșeau profund, transformându-l într-un pustnic aflat în singurătatea chiliei, acolo unde singura îndeletnicire este rugăciunea neîncetată. Așa rămânea adesea singur în reședință episcopală pe durata întregii zile, răstimp în care Preasfințitul Gurie se afla la sediul mitropolitan pentru a împlini responsabilitățile administrative, vreme în care „doar” se ruga, participa zilnic la Sfânta Liturghie, iar seara îl însoțeam la slujba Vecerniei, unde mai tot timpul se „pierdea” printre credincioși, și, după multe căutări, îl găseam între cei care cereau milă la ușa bisericii, pe care îi învăța ca un dascăl cele dumnezeiești și, uimitor, aceia îl ascultau ca niște copii.
Legătura de dragoste frățească dintre Episcopul Gurie și Cuviosul Gherontie, statornicită în timp de la prima întâlnire în curtea Mănăstirii Lainici (după cum mărturisea Preasfințitul Gurie, pe atunci fratele Grigorie), transforma fiecare întâlnire a celor doi într-o nevinovată joacă de copii. Nebunia „Cuviosului” devenea bucurie în prezența Preasfințitului Gurie, iar întâlnirea dintre cei doi umplea casa de entuziasmul și fericirea unei sărbători pascale. Într-o asemenea atmosferă, care mustea de dragoste și comuniune izvorâte din două inimi străpunse de sinceritatea și nevinovăția specifică pruncilor, te simțeai copleșit de prezența unei lăuntrice stări de pace nepământească, o adiere de har îmbibată de mireasma sfințeniei.
Într-un răstimp de aproape doi ani, în perioada 2007-2009, când am primit slujirea diaconiei și am locuit la Căminul „Renașterea”, fiind primit în obștea mănăstirii de acolo, prezența „Cuviosului” era o normalitate. Aș putea spune că mai mult a fost prezent, decât a lipsit, timp în care, având mărturiile Preasfințitului Gurie despre harismele Cuviosului Gherontie, îl cinsteam ca pe un sfânt ce era, luând aminte la toate gesturile mărunte ale Sfinției sale, văzând în ele o lucrare și un mesaj transmis mie tainic de Dumnezeu, prin Sfântul Său.
Multele întâlniri cu „Cuviosul” și timpul petrecut în preajma Sfinției sale mi-au lăsat întipărite în inimă trăiri intense de pace, bucurie și dulceață duhovnicească, pe care le simți doar în preajma harului Duhului Sfânt. De neuitat este pelerinajul în Muntele Athos, în vara anului 2008, când, împreună cu un grup de apropiați ai „Cuviosului”, am trăit experiența unică a primei mele călătorii pe Muntele Sfânt, avându-l pe „Cuviosul” împreună-călător și împreună-închinător la locurile sfinte ale Athonului.
Plecarea la Deva a Preasfințitului Gurie, în scaunul de Întâistătător al Episcopiei Devei și Hunedoarei, unde l-am urmat ca diacon slujitor și ca secretar de cabinet, a încheiat o etapă scurtă, dar foarte importantă din viața mea, început de drum în slujirea lui Dumnezeu și a Bisericii Sale, călătorie începută sub harul prezenței unui sfânt al lui Dumnezeu, Cuviosul Gherontie cel nebun pentru Hristos. De câteva ori ne-a vizitat și la Deva, dar rar și doar pentru scurtă vreme, grăbit mereu spre alte locuri unde era chemat spre a-I sluji lui Dumnezeu, iar nouă lăsându-ne amintirea frumoasă a întâlnirilor din oaza de liniște din Cetatea Banilor, unde ne-am pregătit parcă duhul pentru lucrarea la care Dumnezeu avea să ne cheme în vremurile ce au urmat.
A plecat la Domnul așa cum și-a dorit și a profețit, „moarte sfântă” în Țara Sfântă, iar mărturiile celor care l-au cunoscut, limpezindu-se toate mai apoi, au făcut să strălucească din ce în ce mai mult chipul „Sfântului lui Dumnezeu”, care a purtat pe umeri crucea cea grea a „nebuniei pentru Hristos”, o mărturisire continuă a credinței, cu bucurii, dar și cu suferințe, cu cinstire, dar și cu batjocoriri, bune și rele primind de la oameni, dar pe toți iubindu-i, neavând nimic, dar dobândind totul.
„Cuviosul” a fost pentru fiecare dintre noi darul lui Dumnezeu, un dar care avea ascuns pentru fiecare un „răvaș” cu mesajul lui Dumnezeu, pe care l-am înțeles diferit, dar care, dacă ne-a marcat viața și ne-a apropiat de Dumnezeu înțelepțindu-ne duhovnicește, înseamnă că a fost interpretat corect.
† Nestor,
Episcopul Devei şi al Hunedoarei
